Primirea de către ministrul Bogdan Aurescu a ambasadorului agreat al Statelor Unite ale Americii în România, Hans G. Klemm

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 21 septembrie 2015, pe ambasadorul agreat al SUA în România, Hans G. Klemm, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Schimbul de opinii dintre cei doi oficiali a evidenţiat nivelul excelent şi privilegiat al relaţiilor româno-americane, care în acest an aniversează 135 de ani de existenţă. Şeful diplomaţiei române a subliniat rolul central al Parteneriatul Strategic în arhitectura politicii externe şi de securitate a României şi a exprimat aprecierea faţă de contribuţia SUA la asigurarea securităţii României.
Ministrul Aurescu a subliniat dorinţa părţii române de a consolida şi aprofunda colaborarea pe toate dimensiunile de referinţă ale Parteneriatului Strategic cu SUA. Au fost trecute în revistă principalele repere ale agendei bilaterale până la sfârşitul anului în curs, fiind exprimat interesul comun pentru extinderea contactelor politice în viitor. Bogdan Aurescu a subliniat atenţia pe care partea română o acordă activităţii Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite.

În ceea ce priveşte palierul politico-militar şi de securitate, şeful diplomaţiei române a salutat foarte buna cooperare pentru realizarea proiectelor strategice comune, în special operaţionalizarea până la finalul anului a sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu.
Cei doi interlocutori au examinat şi modalităţile de valorificare a oportunităţilor de extindere a cooperării economice bilaterale, convenind asupra valorificării și mai eficiente a potenţialului pe aceasta linie dintre cele doua state. 

În acest context, a fost evidenţiată relevanţa celei de-a 4-a misiuni economice anuale a Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), programată în această toamnă la Bucureşti, pentru amplificarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic.
În cadrul discuţiilor cei doi oficiali au abordat şi aspecte privind obiectivul includerii României în Programul Visa Waiver.
Ministrul Aurescu a mai exprimat interesul autorităţilor române pentru dezvoltarea interacţiunii bilaterale şi în cadrul altor domenii de interes convenite în cadrul Declaraţiei Comune. Dincolo de dimensiunea politico-militară şi economică, Bogdan Aurescu a arătat că este necesară amplificarea cooperării şi în ceea ce priveşte colaborarea româno-americană în domeniile de vârf ale inovaţiei şi tehnologiei, educaţiei, cercetării şi schimburilor culturale.

Au fost, totodată, discutate aspecte privind stabilitatea şi securitatea din regiune, în special evoluţiile din vecinătatea României. A avut loc un schimb de vederi cu privire la situaţia din Republica Moldova şi a fost discutat sprijinul pe care România şi SUA îl pot acorda în actuala etapă a parcursului european al acestui partener apropiat.
Ministrul Aurescu a adresat ambasadorului Klemm urări de succes în activitate, asigurându-l de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe şi al său personal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 8

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 85

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 90

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 83

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 422

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 766

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 355

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 233

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 216

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 202

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 259

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 292

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 258

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 330

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 267