Primirea de către ministrul Bogdan Aurescu a ambasadorului Statului Israel în România, Dan Ben-Eliezer, în vizită de rămas bun

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 27 iulie 2015, pe Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România, în vizită de rămas bun, cu prilejul încheierii misiunii sale la Bucureşti.
Ministrul român a exprimat o apreciere deosebită faţă de activitatea ambasadorului Ben-Eliezer, arătând că perioada mandatului său a fost marcată de o dezvoltare susţinută a dialogului şi cooperării româno-israeliene, datorată atât frecvenţei contactelor de lucru dintre cele două ţări, cât şi nivelului calitativ superior al acestora. La rândul său, ambasadorul israelian a evidenţiat buna cooperare cu autorităţile române şi satisfacţia pentru numeroasele proiecte comune concretizate pe parcursul misiunii sale la Bucureşti.
Şeful diplomaţiei române a evocat, în mod special, rezultatele celor două reuniuni interguvernamentale organizate în 2011 şi 2014, şi semnarea a numeroase acorduri de cooperare cu aceste ocazii. A menţionat, totodată, interesul pentru o bună pregătire a viitoarei sesiuni a Comisiei Guvernamentale Mixte pentru Cooperare Economică şi Tehnică. Cei doi interlocutori au subliniat importanţa continuării consolidării dialogului politico-diplomatic, precum şi a cooperării sectoriale în domenii de interes comun în care s-au înregistrat progrese evidente în ultimii ani. O atenţie particulară a fost acordată schimburilor comerciale şi investiţiilor reciproce, precum şi dialogului direct la nivelul societăţii civile şi mediilor de afaceri din cele două ţări.
Ambii oficiali au menţionat buna conlucrare între cele două ţări în forurile multilaterale. În context, ministrul Bogdan Aurescu a adresat mulţumiri pentru sprijinul acordat de Statul Israel în vederea  preluării de către România, în 2016, a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Cei doi oficiali, au subliniat, în context, importanţa consolidării cooperării  în domeniul educaţiei şi cercetării Holocaustului, îndeosebi cu referire la conştientizarea tinerei generaţii cu privire la această pagină neagră a istoriei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 293

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 435

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 239

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 303

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 274

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 237

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 539

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1259

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 462

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 271

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 251

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 232

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 284

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 311

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 272