Reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), Tirana, 22 mai 2015

Ministrul delegat pentru românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a participat astăzi, 22 mai 2015, la Tirana, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud – Est (SEECP), organizată de către Albania, în calitate de Preşedinţie-în–exerciţiu (PiE) a SEECP .

În cadrul reuniunii au fost discutate evoluţiile politice recente din regiunea Europei de Sud-Est, precum şi progresele înregistrate în parcursul de integrare europeană şi euro – atlantică a regiunii. Reuniunea ministerială SEECP a andosat Declaraţia politică ce urmează a fi adoptată la Summit-ul SEECP la nivel de şefi de state şi guverne (Tirana, 26 mai 2015). În cadrul reuniunii a fost aprobat Raportul Anual al Secretarului General al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), precum şi un nou mandat al Secretarului General RCC, Goran Svilanović.

În intervenţia sa, oficialul român a transmis un mesaj de apreciere faţă de Albania, pentru activitatea desfăşurată pe perioada deţinerii mandatului de Preşedinţie –în - exerciţiu, cât şi pentru continuarea iniţiativelor şi obiectivelor promovate de România în mandatul anterior (iunie 2013 – iunie 2014). În acest context, a menţionat importanţa sprijinirii proceselor de reformă internă în statele din regiune, în special prin activităţi de cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, ca aducând beneficii concrete statelor angajate pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Ministrul delegat Angel Tîlvăr a reafirmat importanţa SEECP ca principalul for politic al regiunii şi necesitatea creşterii vizibilităţii activităţii şi realizărilor sale. De asemenea, a subliniat importanţa procesului de eficientizare şi adaptare a Procesului la realităţile actuale, sprijinind continuarea procesului de reflecţie privind SEECP. În context, ministrul Tîlvăr a subliniat necesitatea unei sinergii efective între SEECP şi RCC, prin asigurarea unei coordonări constante şi a unei complementarități a priorităţilor. Consolidarea rolului SEECP de coordonare politică în raport cu RCC şi continuarea anumitor priorităţi pe parcursul preşedinţiilor succesive ale SEECP pot contribui la realizarea acestui obiectiv. A fost, de asemenea, exprimat sprijinul României faţă de priorităţile şi activitatea viitoarei preşedinţii a SEECP – Bulgaria.
În cadrul declarațiilor de presă susținute alături de miniștrii de externe albanez şi bulgar, demnitarul român a evidențiat că dezvoltarea cooperării în SEECP este esențială în stimularea reformelor traversate de statele Europei de Sud - Est în parcursul lor către aderarea la UE și NATO. Totodată, ministrul Tîlvăr a salutat reperele de mandat ale viitoarei PiE bulgare, care va continua abordarea inițiată de PiE română a SEECP, 2013-2014, de corelare a activităților SEECP în consonanță cu agendele de integrare europeană și euro-atlantică.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 257

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 420

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 222

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 258

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 238

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 218

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 507

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1197

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 431

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 261

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 237

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 221

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 275

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 303

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 268