UPDATE Precizări de presă referitoare la situația cetățenilor români din Nepal

În urma producerii cutremurului cu magnitudinea de de 7,9 pe scara Richter din apropierea capitalei statului Nepal, Kathmandu, în dimineaţa zilei de 25 aprilie 2015, Ambasada  României la New Delhi continuă demersurile legale pe lângă autorităţile competente nepaleze, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare privind posibila existenţă printre victime, a unor persoane de cetăţenie  română, respectiv pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români potenţial afectaţi.
Ambasada României la New Delhi a contactat telefonic doi cetăţeni români care se află în Nepal pentru un circuit turistic şi care îşi anunţaseră prezenţa în regiune, situaţia acestora nefiind afectată de cutremur. Precizăm că, în cursul după-amiezii, în continuarea demersurilor iniţiate de MAE, au mai fost identificaţi în Nepal alţi doi cetăţeni românicare sunt de asemenea în afara oricărui pericol. Totodată, MAE a reuşit să stabilească, prin intermediul familiilor din România, legătura cu cei doi români aflaţi în zona afectată de cutremur şi care erau căutaţi încă de dimineaţă. Şi cei doi sunt în afara oricărui pericol. [Inserează/Editează ancoră] Misiunea diplomatică din India are în continuare în atenţie situaţia unui grup de patru alpinişti români aflaţi într-o expediţie în regiune, urmărindu-se cu prioritate contactarea acestora şi stabilirea situaţiei lor după producerea cutremurului. Din informaţiile disponibile de la Ambasada României la New Delhi, doi dintre cei patru alpinişti  sunt în siguranţă, acest lucru fiind confirmat şi de reprezentantul FederaţieiRomâne de Alpinism şi Escaladă, cu care structura specializată din MAE ţine legătura în permanenţă.
Precizăm că toate aceste informaţii au fost actualizate la ora 18.00.
Până la acest moment misiunea diplomatică nu a primit nicio confirmare oficială referitoare la existenţa vreunui cetăţean român, printre victime.
MAE face apel la cetăţenii români care au rude sau prieteni în zona afectată de cutremur să informeze asupra acestui lucru la numărul de telefon 0728.557.116 sau pe email la adresa comunicare.consulara@mae.ro
Atât Ambasada României la New Delhi, cât şi Consulatul Onorific al României  din Nepal menţin legătura  permanentă cu autorităţile locale şi monitorizeaza evoluţia situaţiei din regiunea  afectată,  fiind pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate. Pe baza raportărilor acestora şi a demersurilor Departamentului Consular din Centrala MAE, vom reveni cu detalii şi informaţii actualizate privind evoluţia cazului.
Operaţiunile de salvare iniţiate de autorităţile nepaleze, în vederea stabilirii numărului şi identităţii victimelor, sunt în curs de desfăşurare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 291

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 433

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 238

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 293

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 272

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 236

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 535

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1253

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 458

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 270

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 250

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 231

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 282

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 311

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269