Vizita de lucru a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în Ungaria

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va efectua joi, 7 mai 2015, o vizită de lucru la Budapesta, la invitaţia omologului său ungar, Péter Szijjártó.

Programul vizitei cuprinde consultări cu şeful diplomaţiei ungare, precum şi întrevederi cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Adunarea Naţională a Ungariei, Zsolt Németh, cu reprezentanţi ai opoziţiei democratice din Adunarea Naţională a Ungariei. Totodată, ministrul român va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria. Ministrul român de externe va avea, de asemenea, la sediul Comisiei Dunării, o întrevedere cu conducerea acestei organizaţii.
În cadrul consultărilor, partea română va aborda, în spiritul Parteneriatului Strategic româno-ungar, subiecte de actualitate ale agendei bilaterale, inclusiv stadiul finalizării Protocolului celei de-a opta sesiuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, dar şi aspecte care ţin de dinamizarea cooperării economice, sectoriale şi transfrontaliere cu Ungaria. În cadrul discuţiilor vor fi dezbătute şi subiecte de actualitate ale agendei europene, regionale şi de securitate, printre care pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, evoluţiile din vecinătatea estică, cu accent pe situaţia din Ucraina, securitatea energetică şi cooperarea în cadrul NATO.
Cu prilejul discuţiilor cu comunitatea românească, vor fi discutate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 287

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 430

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 233

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 274

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 252

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 232

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 533

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1247

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 455

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 269

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 250

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 228

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 281

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 310

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269