Masuri ale Comitetului Ministerial pentru Situatii de Urgenta

02.07.2010

INFORMARE DE PRESĂ

În cursul serii de joi, 1 iulie 2010, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor a  s-a reunit Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul şedinţei s-a aprobat solicitarea Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea pentru efectuarea controlată a unei breşe în cordonul litoral Sulina-Sfântu Gheorghe necesară pentru evacuarea în Marea Neagră a apei acumulate în complexul Roşu- Puiu.

Membri CMSU au analizat situaţia existentă la nivelul întregii ţări ca urmare a producerii fenomenelor hidrometeorologice din ultima perioadă dar şi posibilităţile de estompare a unor volume de apă în amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier pentru micşorarea presiunii pe digurile de la Dunăre. De asemenea, a fost discutată necesitatea  inventarierii imediate a pagubelor produse pe diguri şi starea infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor în vederea obţinerii de asistenţă financiară din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

La şedinţa condusă de Secretarul de Stat pentru Ape, Dan CÂRLAN, în calitate de vicepreşedinte al CMSU, au participat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale “Apele Româane” , ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai ICIM, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediulu, ai ANIF, RNP şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

DIRECŢIA DE COMUNICARE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 675

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 568

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 726

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 987

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1308

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1582

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 986

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 774

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 617

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 819

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 691

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1017

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 619

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 746