Invitatie proiect “Calificarea – Cheia sigurantei locului de munca” - 27.01.2009

OIL TERMINAL
 
INVITAŢIE

27.01.2009
Calificarea – Cheia siguranţei locului de muncă

S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa are deosebita plăcerea de a vă invita în data de 29.01.2009 la ora 10,00 la conferinţa de presă ce va avea loc la sediul societăţii din Str. Caraiman Nr. 2 , conferinţă ce are ca scop lansarea proiectului:               

Phare 2006/018-147.04.02.02.01.204  cu titlul “Calificarea – Cheia siguranţei locului de muncă”.

Proiectul a fost întocmit de către Biroul Programe de Dezvoltare din cadrul S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa               - Şef Birou – Armando-Traian ANDREŞOIU -  în colaborare cu partenerul S.C. Work Education S.R.L. Constanţa - Director General – Adriana ARGHIRESCU. 
Valoarea totală a proiectului este de 67.395,00 EUR din care alocaţia financiară nerambursabilă obţinută de la Uniunea Europeană este de 53.395,00 EUR.

Obiectivul general: Creşterea potenţialului economic şi social al Regiunii de Dezvoltare Sud Est  prin promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu Planul Naţional de Dezvoltare.
Obiectivul specific: Creşterea competitivităţii şi adaptabilităţii resurselor umane şi a productivităţii acestora la locul de muncă prin organizarea unui curs de formare profesională – calificare în meseria de Servant pompier - adresat angajaţilor din  S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa.
Partener: S.C. Work Education SRL Constanţa
Grupul (grupurile) ţintă: 57 de angajaţi ai SC Oil Terminal SA Constanţa care îndeplinesc condiţiile de experienţă şi pregătire fizică pentru ocupaţia de servant pompier dintr-un total de 1292 angajaţi operativi.
Beneficiarii finali: S.C. Oil Terminal SA Constanţa, cel mai mare terminal petrolier românesc la Marea Neagră, alături de operatorii portuari şi populaţia riverană Mării Negre, datorită reducerii riscului de producere şi extindere a unor pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti ca urmare a producerii unor explozii sau incendii.
Rezultatele aşteptate: formarea a cel puţin 57 de servanţi pompier cu 57 de certificate de calificare valabile la nivel naţional.

S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa este cel mai mare operator român la Marea Neagră, specializat în vehicularea ţiţeiului, având trei mari depozite dotate cu rezervoare cu o capacitate totală de 1.700.000 m.c., capacităţi de încărcare/descărcare (rampe C.F. ) cu o lungime totală de 30 km şi conducte de transport pentru ţiţei şi produse petroliere întinse pe o lungime de 50 km. Această manipulare permanentă de substanţe inflamabile şi explozive creşte semnificativ riscul de pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. În acest context, activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor, deşi o activitate indirectă, este una de primă importanţă, consecinţele intervenţiei rapide şi profesioniste în situaţii de urgenţă fiind vitale.
Proiectul se va desfăşura în localitatea Constanţa în perioada 02.12.2008 – 30.11.2009.

Director general,
Vasile MIU

Persoană de contact:
Manager de proiect,
Armando-Traian ANDREŞOIU
Tel:  0730_666321
Fax: 0241_702679


E-mail:
armando.andresoiu@oil-terminal.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 415

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 1022

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 788

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 556

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 748

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3815

Horoscop pentru miercuri, 06 martie 2024. Sunt posibile întâlniri interesante cu prietenii aflați departe de granițele țării

06 Mar 2024 915

Un nou asociat cooptat în cadrul firmei Formare Profesională Impact SRL Constanța

19 Feb 2024 563

Personalități Constanța In memoriam Romel Stănciugel, actorul care a servit scena Dramaticului de la malul mării până la sfârșitul vieții

28 Jan 2024 951

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 621

Horoscop pentru luni, 22 ianuarie 2024. Subiectivismul si emotivitatea sunt accentuate astăzi pentru una din zodii

22 Jan 2024 905

Horoscop pentru duminică, 21 ianuarie 2024 Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

21 Jan 2024 1039

Horoscop pentru sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Se întrezaresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

20 Jan 2024 861

ANOFM 87 programe de formare profesională vor începe în luna ianuarie 2024, la nivel național

28 Dec 2023 1131

Horoscop pentru duminică, 17 decembrie 2023. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilot

17 Dec 2023 910