Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele


La data de 07.04.2016, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii STAN AURELIAN şi DOBRUŞ VICENŢIU-ALEXANDRU, ambii cercetaţi în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut în sarcina inculpaţilor faptul că:

În noaptea de 05.12.2015, în jurul orei 04.00, împreună cu alţi doi autori necunoscuţi, au agresat-o pe persoana vătămată F. M. în timp ce se afla pe b-dul Tomis din mun. Constanţa, în apropierea clădirii Instituţiei Prefectului, aducând-o în stare de inconştienţă, aplicându-i electroşocuri şi lovind-o cu pumnii, picioarele şi alte corpuri dure, cauzându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 130-140 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, fapta fiind comisă în scopul producerii acestor consecinţe, prin violenţele comise de cei patru, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică.

 

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 487

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 421

În ConstanțaCercetat pentru de lovire și alte violențe. Bărbatul nu era la primul conflict cu legea

19 Apr 2024 440

Judecători și procurori stagiari la Constanța și Tulcea! Au absolvit INM cu medii peste 8, au fost notați și cu 10 la Organizare Judiciară! (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 1303

Iată „noul val“ al judecătorilor și procurorilor din România! Judecătoria Constanța, fruntașă la posturi libere pregătite pentru noii magistrați (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 1626

Post disponibil la Parchetul Judecătoriei Constanța pentru judecătorii care vor să devină procurori

09 Mar 2024 662

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1394

Din 1 martie 2024 Veronica Jalbă, noul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța

28 Feb 2024 1162

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu va prelua șefia DNA Constanța, de la Andrei Bodean! (DOCUMENTE)

02 Feb 2024 2554

Justiție Constanța Medicul Hussein Shamieh rămâne sub control judiciar! (MINUTĂ)

30 Jan 2024 957

UPDATE Justiție Constanța. Medicul specialist în chirurgie plastică Hussein Shamieh contestă controlul judiciar

30 Jan 2024 1892

Oficial Mihai Alexandru Stanciu, un nou mandat de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța

29 Nov 2023 1299

Justiție Constanța Magistratul Corina Elena Stere, propusă adjunct în Parchetul Judecătoriei Constanța

26 Nov 2023 943

Procurorul Veronica Jalbă, adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța pentru trei ani

23 Nov 2023 1101

Conducerea Parchetului Judecătoriei Constanța, în atenția CSM

17 Nov 2023 1001