Comunicat de presă PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Rutier, Biroul de ordine publică şi Serviciul Rutier care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în schimbul primirii de bani sau alte foloase, nu au luat măsurile legale cu ocazia depistării şi sancţionării contravenţionale a unor persoane care au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier.
În cursul zilei de azi, pe baza autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Mihai Viteazu” a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate pe raza judeţului Brăila, din care 3 la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate 35 de persoane (26 angajaţi M.A.I.).
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul viceprimar al comunei Agigea, vizat de ANI

18 Dec 2023 916

23 de percheziții domiciliare pentru introducerea în România de transporturi ilegale de tutun neprelucrat

17 Aug 2023 735

Parchetul General al României declară recurs în casație în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei

31 Jul 2023 1052

DNA a solicitat Primăriei Constanța predarea tuturor actelor care fac obiectul unui dosar penal! Sunt vizate documentații de urbanism pentru locuințe colective pe strada Maior Șofran

16 Feb 2023 7357

Magistratura din Constanța, din nou în doliu! Colegii își exprimă profundul regret

08 Jul 2022 3285

Parchetul General Plângere prealabilă împotriva deciziei CSM prin care s-a constatat că a fost afectată imparțialitatea judecătorilor din dosarul Colectiv

14 Sep 2021 1567

Ziua Justiției 2021 Procurorul general al PÎCCJ- „Gândurile de apreciere sunt pentru noi- procurori, grefieri, specialişti, poliţişti din parchete“

04 Jul 2021 1959

Lovitură pentru Chițac. Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța

22 Apr 2021 6073

Specialist DNA transferat la Primăria Constanța, pe funcție de conducere

16 Nov 2020 7299

Parchetul General a început audierile în dosarul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamţ

15 Nov 2020 1587

Parchetul General al României anunță trimiterea în judecată a mai multor persoane

18 Jun 2020 1488

Coronavirus Oficial de la Parchetul General despre cazul senatorului PNL de Constanța Vergil Chițac

16 Mar 2020 4866

Parchetul General al României a trimis în judecată trei constănțeni. Care sunt acuzațiile

01 Jan 2020 1862

Parchetul General al României a trimis în judecată trei constănţeni. Ce s-a decis ieri

02 Oct 2019 1138

Fostul consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda, condamnat definitiv. Iată minuta instanţei!

09 Apr 2019 3815