„Victor Ponta nu este amnezic! Minte din nou!”

Deputatul PDL Florin GHEORGHE nu crede că Victor Ponta ar fi amnezic, ci doar minte cu neruşinare pe marginea prevederilor din Codul de procedură penală care vor opera începând de sămbătă: „Nu cred că Victor Ponta are amnezie! Nu cred că a uitat peste noapte că a fost vicepreşedinte al Comisiei comune a Parlamentului pentru elaborarea codurilor penal şi civil şi al celor de procedură! Să se uite pe propriul C.V. postat pe site-ul Guvernului! De asemenea, codurile s-au votat în Parlament şi au fost aduse de la Guvern, în 2009, de către Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul de atunci!

Adică tot de Victor Viorel Ponta! Nu cred că Ponta a uitat că tot sistemul judiciar din România îi cere modificările de luni întregi, iar astăzi ne aşteptam ca Ministrul Cazanciuc să prezinte un proiect de ordonanţă prin care să se corecteaze piedicile puse magistraţilor în activitatea lor anticorupţie! Victor Ponta minte în fiecare zi de îngheaţă apele! Nu are nici cea mai mică intenţie de a lăsa justiţiei toate instrumentele pentru a combate corupţia, deşi, chiar mediocru, a fost şi el pentru scurt timp procuror. Victor Ponta să aibă demnitatea şi să recunoască faptul că baronii penali ai USL îl ameninţă şi îi dau ordine fie să defiinţeze DNA, fie să limiteze prin orice mijloace justiţia. Când i-a fost frică să o facă el, a fugit, în marţea neagră, tocmai la Johannesburg! Acum, când nu poate pleca din pricina omeţilor, nu-i rămâne decât să mintă cu zâmbetul pe buze şi să dea vina pe alţii! Deşi el este prim-ministru!”

 
 
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Democrat Liberal

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 658

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 553

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 715

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 975

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1288

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1567

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 971

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 762

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 815

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 683

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 587

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1005

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 614

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 741