Comunicat de presă - PNL

Reprezentanți ai Filialei Constanța a Partidului Național Liberal au participat luni, 14 septembrie a.c., la festivitățile de deschidere a noului an școlar în mai multe unități de învățământ din Constanța.
Copreședintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, a fost prezent la Școala generală cu clasele I-VIII „Nichita Stănescu” din comuna Mereni. Alături de părinți, profesori, primarul localității Gheorghe Chiriac și consilierul municipal Virgil Lixandru, născut în comuna Mereni, parlamentarul liberal Gheorghe Dragomir le-a urat atât elevilor și părinților, cât și cadrelor didactice succes în noul al școlar și i-a încurajat pe cei mici să învețe cât mai bine. „Astăzi, în prima zi de școală, sunt alături de dumneavoastră pentru a vă ura succes în noul an școlar. Educația este foarte importantă. De aceea, vă încurajez pe toți să țintiți cât mai sus, să învățați cât mai bine pentru a vă construi un viitor mai bun”, a declarat deputatul PNL de Constanța.
Prim-vicepreședintele PNL Constanța, deputatul Mihai Lupu, s-a aflat luni la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu prilejul ceremoniei de deschidere a noului an școlar.
Și deputatul liberal Mihai Tararache a participat la deschiderea noului an școlar, acesta fiind prezent în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța. La aceeași unitate de învățământ a fost prezent și consilierul local PNL Radu Matei, membru al Consiliului de Administrație al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, care le-a reamintit celor prezenți că instituția la care învață este prima de acest fel din județ unde elevii au propriul reprezentant, cu drept de vot, în Consiliul de Administrație. De asemenea, consilierul local liberal a declarat că, în urmă cu câteva zile, Consiliul Local Municipal Constanța a decis să acorde, începând cu acest an școlar, burse școlare elevilor din municipiul Constanța.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 393

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 428

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 325

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 596

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 876

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 691

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 541

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2244

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1573

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 741

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 526

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 716

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 642

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 560

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 1363