Declarație de presă PNL

Copreședintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, salută deschiderea liderilor principalelor forțe politice pentru o dezbatere serioasă și constructivă pe tema fiscalității, un domeniu de interes major pentru toți cetățenii, cu implicații profunde asupra dezvoltării economice în următorii ani. „Dialogul pe tema reexaminării Codului Fiscal face parte dintr-un demers mai amplu lansat de Partidul Național Liberal care vizează o dezbatere serioasă asupra principalelor probleme de pe agenda societății românești. PNL, prin doctrina și tradiția sa istorică, a promovat mereu ideea unei fiscalități cât mai favorabile cetățenilor și inițiativei private. Măsurile concrete în sprijinul acestei idei se regăsesc în programul de guvernare lansat de PNL în primăvara acestui an”, declară deputatul Gheorghe Dragomir, membru al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților.
Acesta susține că reprezentanții Partidului Național Liberal doresc un Cod Fiscal care să fie bine ancorat în realitatea economiei românești și care să poată fi aplicat pe termen lung, fără a genera dezechilibre bugetare majore. „România are nevoie astăzi de o legislație fiscală sustenabilă, predictibilă și transparentă, care să asigure atât resursele financiare necesare modernizării statului, cât și stimularea mediului de afaceri și un tratament corect față de contribuabili. Tocmai de aceea, noi, liberalii, am votat pentru un Cod Fiscal care să nu fie alterat de cheltuieli neanunțate, cum este cazul creșterilor salariale majore din sectorul bugetar. Orice creștere salarială  trebuie să fie acordată în limitele impuse de un buget echilibrat, fără deficite majore și nu într-un moment de puternic derapaj populist precum cel al Guvernului Ponta”, este de părere parlamentarul PNL de Constanța.
Liderul liberal consideră că se impune o dezbatere sinceră și transparentă a impactului pe care adoptarea proiectului noului Cod Fiscal și a unei noi legislații în domeniul salarizării personalului bugetar îl vor avea asupra bugetului de stat.  „Trebuie să putem spune clar cetățenilor ce putem realiza în mod durabil și eficient. În urma analizei și evaluării datelor, destul de sumare, prezentate de Ministerul Finanțelor Publice, considerăm că se impune revizuirea textului de lege, astfel încât obiectivele României să fie atinse fără a dezechilibra finanțele țării”, afirmă deputatul Gheorghe Dragomir.
Potrivit declarațiilor copreședintelui PNL Constanța, Partidul Național Liberal consideră că, „pentru a respecta prevederile Tratatului Fiscal, a menține echilibrele macroeconomice și a asigura o finanțare ieftină a deficitului bugetar, reexaminarea proiectului de lege trebuie să se refere la stabilirea la 20% a cotei de TVA începând cu data de 01 ianuarie 2016, stabilirea cotei de TVA de 19% cu data de 01 ianuarie 2017, stabilirea deficitului bugetar maxim de 2% din PIB în 2016, precum și eliminarea supraaccizei la carburant începând cu 01 ianuarie 2017. De asemenea, Guvernul ar trebui să nu mai angajeze cheltuieli de natură electorală și să prezinte trimestrial Parlamentului o informare privind evoluția finanțelor publice, respectiv execuția bugetară și încadrarea în indicatorii macroeconomici aprobați”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 105

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 418

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 522

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 341

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 606

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 907

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 704

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 572

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2331

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 748

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 530

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 721

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 650

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 563