Inventarul domeniului public - aprobat în şedinţă extraordinară

Marţi, 14 iunie, consilierii locali au fost convocaţi la şedinţa extraordinară a acestei luni, ce a avut pe ordinea de zi 3 puncte. Propus pentru a treia oară pe ordinea de zi, a fost admis proiectul de hotărâre privind ,,însuşirea şi aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Medgidia, judeţ Constanţa", actualizat. Consilierii locali au votat şi proiectul de hotărâre pentru ,,validarea cererilor unice de plată cu destinaţia izlaz pentru obţinerea sprijinului financiar din fondurile comunitare prin Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS)". Pentru obţinerea sprijinului financiar din fondurile comunitare prin SAPS este necesară emiterea unei hotărâri a Consiliului Local care să ateste că suprafaţa de izlaz ocupată de păşuni permanente este eligibilă în sensul că, pentru aceste suprafeţe de teren nu se încasează taxe de păşunat şi nu fac obiectul unor contracte de arendă, concesiune sau închiriere şi nu se încasează redevenţă, taxă de închiriere etc.

În şedinţa de marţi seara, nu a fost admis proiectul de la punctul 2 pe ordinea de zi - ,,Aprobarea concesionării prin licitaţie publică a cinci loturi de teren ce aparţin domeniului privat al municipiului Medgidia, situate în Medgidia, str. Silozului f.n.", deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admis.

15 iunie 2011

Comp. Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Saligny arendează mai multe terenuri din comună

07 Feb 2023 1177

Știați că... la data de 30 octombrie 1858 s-a născut scriitorul Duiliu Zamfirescu?

30 Oct 2021 3600

140 de ani de la nașterea lui Geoge Enescu „Vioara mi-a oferit mijlocul de a rămâne independent…“

19 Aug 2021 2820

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu „Cînd mă aflu pe scenă, mă străduiesc să uit că mă găsesc acolo, mă transpun în altă parte, evadez...”

19 Aug 2020 2115

Răzvan Filipescu (Pro România), petiție în sprijinul fermierilor constănțeni “Să lăsăm orgoliile politice și să luăm atitudine, este vorba de interesul județean!”

09 Jul 2020 3540

#DobrogeaDigitală „Eu mă simt compozitor pînă în măduva oaselor”

04 May 2020 2753

Unul dintre dosarele ANI la Constanţa va fi rejudecat

12 Dec 2018 2047

Revista presei locale

27 Sep 2018 1625

63 de ani de la trecerea în eternitate a celui mai important muzician român – George Enescu

04 May 2018 2453

Agrointel.ro Ai luat sau ai dat teren în arendă? Ce preţuri ale produselor agricole se iau în calcul la plată în judeţele Tulcea şi Constanţa

20 Jun 2017 7653

agrointeligenta.ro Schimbare privind valabilitatea contractului de Arendă pentru APIA!

08 Mar 2017 6152

Revista presei locale

14 Oct 2016 2014

ordinea.ro Cum a scăpat liberalul Ovidiu Cupşa de două terenuri din declaraţia de avere

28 Jan 2016 6269

ordinea.ro Constănțenii care au cumpărat terenuri agricole în prima zi lucrătoare din 2016

07 Jan 2016 15022

PMP solicita ancheta parlamentara in cazul “arendasului” Dan Voiculescu

01 Jul 2014 1354