Guvernul Ponta 3 blochează măsurile liberale pentru reducerea tăierilor ilegale din pădurile României

Premierul Victor Ponta a blocat inițiativele legislative emise de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și aprobate în guvern prin oprirea publicării acestor acte normative în Monitorul Oficial.
Sunt acte normative de interes național, ce au fost dezbătute public și au beneficiat de susținere politică, având drept obiectiv diminuarea tăierilor ilegale de păduri. Este vorba, în primul rând, despre hotărârea privind circulaţia masei lemnoase care urmăreşte armonizarea legislaţiei româneşti cu regulamentul due diligence al Uniunii Europene şi care include reglementări de reducere a riscului introducerii pe piaţa internă a lemnului recoltat în mod ilegal.

Noul ministru PSD, cu atribuții în domeniul silviculturii, a tărăgănat aplicarea unor măsuri reglementate la nivel European. Primul ministru, împreună cu ministrul de resort, Doina Pană, doresc să elimine bucată cu bucată toate măsurile propuse de liberali pentru diminuarea tăierilor ilegale: trecerea de la vânzarea lemnului estimat la vânzarea lemnului măsurat, emiterea avizelor de însoţire a lemnului recoltat de către ocolul silvic şi păstrarea comerciantului în pădure. De asemenea, doresc să elimine din actualul proiect de Cod Silvic sprijinul acordat agenţilor economici din industria mobilei.
Eliminarea acestor măsuri vor face ca situaţia actuală să nu se schimbe și va permite, în continuare, tăierile ilegale, fenomen care atentează la integritatea fondului forestier naţional şi la sănătatea noastră.
 
 Partidul Naţional Liberal este singurul care şi-a declarat sprijinul pentru protejarea pădurilor din România şi şi-a asumat prin rezoluţie că doreşte să elimine furtul de lemn, să sprijine agenţii economici, să sprijine proprietarii de păduri şi să pună ordine în sistem. Acesta este unul dintre motivele pentru care am fost scoşi de la guvernare - pentru că încurcăm interesele unora şi ne-am putut pune în practică politicile.
 
5.04.2014              Departamentul de Comunicare al PNL                

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 338

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 266

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 526

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 298

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 443

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 291

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 580

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 359

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 335

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 289

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 739

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1017

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 413

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 411

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 463