Senatorul Titus Corlăţean, la primit pe Josep Casadevall, vicepreşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, afla într-o vizită oficială în România


București, 23 martie 2012

Comunicat de presă


Preşedintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlăţean, l-a primit vineri, 23 martie a.c., pe Josep Casadevall, vicepreşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, afla într-o vizită oficială în România, însoţit de Santiago Quesada, Grefierul şef al Secţiei a III-a.
În cadrul discuţiilor a fost abordată situaţia plângerilor formulate de cetăţenii români împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, plângeri aflate pe rol în diferite stadii, precum şi situaţia executării hotărârilor de condamnare a statului român deja pronunţate de Curtea Europeană.
Din punct de vedere al numărului şi importanţei tematicilor aflate în atenţia CEDO în ceea ce priveşte România, se detaşează problematica imobilelor naţionalizate în regimul comunist şi respectiv mecanismul de despăgubire la nivel naţional (mii de cazuri aflate în atenţia Curţii); condiţiile de detenţie (sute de cazuri), inclusiv relele tratamente aplicate persoanelor private de libertate aflate sub anchetă sau deja condamnate; problema suprapopulării închisorilor, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti şi durata procedurilor jurisdicţionale; lipsa unităţii practicii judiciare româneşti cu privire la speţe având un conţinut similar.
În acest context, vicepreşedintele Curţii Europene a menţionat importanţa respectării de către România a termenului de 18 luni, prevăzut în hotărârea pronunţată în octombrie 2010 în cazul Maria Atanasiu contra România, în domeniul imobilelor naţionalizate în regimul comunist, termen în care statul român ar urma să adopte o nouă lege care să asigure o soluţie eficace, care presupune despăgubirea echitabilă şi mai rapidă. Termenul se va epuiza în iulie 2012.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a declarat în acest context: „Este nevoie de un efort al clasei politice româneşti de a ajunge la o soluţie de compromis istoric în legătură cu această temă importantă şi delicată pentru societatea românească. Sistemul de despăgubire ales în 2005 nu a fost cel mai inspirat, aşa cum demonstrează şi hotărârea CEDO”.
Totodată, Titus Corlăţean a menţionat că, ţinând cont de realităţile socio-economice ale României de astăzi, aflată ca şi celelalte state europene în plină criză economică, e necesară identificarea unei soluţii legislative care să asigure şi respectarea exigenţelor privind despăgubirea echitabilă şi rapidă a foştilor proprietari, dar şi identificarea unei soluţii echitabile care să permită sustenabilitatea rezolvării în plan bugetar a acestei problematici sensibile în anii care urmează.
O soluţie ar putea fi constituită, de exemplu, de hotărârea Broniowski contra Poloniei, pronunţată de Curtea Europeană, în urma căreia Polonia a adoptat o nouă lege în plan naţional care a plafonat la un nivel rezonabil cuantumul despăgubirilor acordate foştilor proprietari, soluţie ce a fost considerată conformă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi hotărârile în materie ale Curţii Europene.
Titus Corlăţean a  declarat că se aşteaptă cu interes şi deschidere trimiterea la Parlament, de către Guvernul României, a unui proiect de lege în acest sens.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 600

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 538

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 697

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 957

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1271

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1542

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 956

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 759

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 597

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 677

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 999

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 612

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 731