Cercetati in stare de libertate pentru trafic de mercur

Anchetatorii nu au realizat un flagrant care sa dovedeasca ca cei trei intentionau sa puna in vanzare substanta toxica * In cel mai rau caz, acestia pot fi acuzati de detinere de substante interzise * Decizia prin care a fost respinsa propunerea de arestare este definitiva

Cei trei barbati care au fost depistati ca detineau 12 kilograme de mercur vor fi cercetati in continuare in stare de libertate. Politistii din cadrul Sectiei 3 de Politie Constanta i-au identificat in cursul noptii de 24 spre 25 mai pe fratii Dumitru si Marian Borcan, din localitatea General Scarisoreanu, impreuna cu Silviu Ionescu din Amzacea care detineau un recipient cu 12 kilograme de mercur. Potrivit anchetatorilor, cei trei intentionau sa-l comercializeze in schimbul sumei de 7.000 de euro insa pentru dovedirea acestor sustineri nu a fost realizat un flagrant care sa si dovedeasca intentia celor trei de a pune in vanzare mercurul. Pe parcursul audierilor, s-a descoperit ca aceasta substanta interzisa a se comercializa fara aprobare fusese primita in urma cu trei ani de catre Dumitru Borcan de la Mihai I., originar din localitatea Preutesti, din judetul Suceava, care, in momentul de fata, este plecat in Spania. Din primele cercetari a mai reiesit ca mercurul a fost achizitionat in urma cu aproximativ doi ani si ingropat de catre Dumitru Borcan intr-o groapa din cimitirul localitatii General Scarisoreanu. In urma cu putin timp, mercurul a fost dezgropat si transferat intr-o alta groapa situata pe canalul de irigatii de pe terenurile agricole din apropierea localitatii. Cei trei au fost retinuti in timp ce se deplasau cu un autoturism marca BMW spre localitatea Constanta si in cursul zilei de miercuri au fost prezentati procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta. In urma audierilor de la Parchet, cei trei au fost prezentati magistratilor de la Tribunalul Constanta cu propunerea de arestare preventiva sub acuzatia de trafic de substante toxice, insa judecatorii au respins solicitarea procurorilor. In replica, reprezentantii Ministerului Public au formulat recurs. Calea de atac s-a solutionat la Curtea de Apel Constanta insa judecatorii de aici au respins recursul ca nefondat motivand ca nu sunt intrunite toate conditiile privind savarsirea acestei infractiuni. Decizia este definitiva, motiv pentru care cei trei vor fi cercetati in continuare dar in stare de libertate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 864

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 981

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 466

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 462

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 504

Mercur în mers direct în Berbec- 25 Aprilie 2024- O nouă perspectivă…

25 Apr 2024 894

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 495

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 562

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 529

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 702

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 592

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 529

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 538

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 594

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 568