Tatarii din Mangalia se pregatesc de Kadarlez

Membrii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), filiala Mangalia, au sărbătorit cum se cuvine cei 20 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, susţinând un spectacol la sediul din localitate.

Preşedintele filialei locale a UDTTMR, Nuredin Tair, premiat de liderul Uniunii Amet Varol, pentru „munca depusă timp de 20 de ani pentru interesul şi bunul mers al comunităţii turco-tătare", a ţinut să ne precizeze faptul că, peste numai câteva zile, pe 5 mai, cu ocazia sărbătorii Kâdârlez, va mai avea loc un spectacol dedicat sosirii primăverii: „Sărbătoarea de Kâdârlez simbolizează venirea primăverii, când se dă dezlegare la tăierea mieilor. Şi la Mangalia vom organiza manifestări specifice de Kâdârlez, pentru cei 800 de membri ai UDTTMR", ne-a declarat Nuredin Tair.

Tot în luna mai, filiala locală a Uniunii va primi câteva zeci de profesori şi elevi turci, ce vor sosi într-o vizită oficială în sudul litoralului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces între Primarul Municipiului Mangalia și Dia Litoral SRL. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

19 May 2024 179

Farul Constanța, plan pentru sezonul viitor Hagi - „Trebuie să construim. Sper să fiu inspirat și să fac o echipă frumoasă“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 729

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României. „Și-a respectat blazonul și a dat totul pe teren“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 332

CJC cere acord de mediu pentru proiectul „Conservare, protejare și punere în valoare a biodiversității în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”

19 May 2024 398

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 587

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 505

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 813

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2443

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 783

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 451

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1538

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 725

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 783

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 1337

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3452