Telegraf Tarifele pe litoral NU cresc! Ba chiar scad!

Pe lângă faptul că litoralul românesc nu beneficiază de niciun fel de promovare din partea Ministerului de Turism, presa centrală pare să vrea, cu tot dinadinsul, să elimine staţiunile de la malul românesc al Mării Negre din destinaţiile turiştilor români, dar nu numai. În ultimele zile, un post central a anunţat că, începând cu 1 august, tarifele pe litoral se vor majora cu 20%. Această ştire a fost negată de reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării. „Tarifele pe litoral nu cresc începând cu 1 august, pentru că această perioadă nu reprezintă un prag de vârf al sezonului de vară. În acest moment tarifele sunt aceleaşi cu cele practicate la jumătatea lunii iulie", a declarat preşedintele Asociaţiei Litoral, Corina Martin. Mai mult, ea a reamintit turiştilor că, începând cu 15 august, tarifele vor începe scădea treptat, urmând să intre în vigoare programul pentru sezonul intermediar „Zile gratuite de vacanţă" (15 - 31 august), urmat de programul de extrasezon „Litoralul pentru toţi", derulat în perioada 1 septembrie - 15 octombrie. Aceasta nu este prima abatere de acest gen pentru postul de televiziune respectiv, care anunţa, în luna iunie, că începând cu 1 iulie tarifele pe litoral se vor majora cu 30%, fără să specifice că turiştii care îşi achiziţionaseră deja pachete de vacanţă de la agenţiile de turism nu vor fi afectaţi.

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CJC cere acord de mediu pentru proiectul „Conservare, protejare și punere în valoare a biodiversității în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”

19 May 2024 147

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 545

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 481

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 778

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2406

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 764

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 449

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1528

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 715

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 770

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 1250

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3443

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 553

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 389

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 406