Şase români şi cinci italieni Directorul Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Constanţa, în arestul Poliţiei

20121011_094331111.jpgAsociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Constanţa, Vasile Dănuţ Miron, a fost încarcerat în dosarul presupuşilor braconieri de la Cernavodă, potrivit unor surse. Aceleaşi voci arată că alături de şeful Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Constanţa au mai fost băgaţi în arestul Poliţiei alţi cinci români, precum şi trei italieni. Printre cei şase români se află şi paznici de vânătoare. 

Oficial
 
În dimineaţa zilei de joi, ofiţerii de la Bucureşti, însoţiţi de poliţiştii din Constanţa, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au percheziţionat două unităţi hoteliere din Cernavodă, unde se aflau cazaţi mai mulţi italieni, suspectaţi că vânau ilegal în România. Aceştia erau bănuiţi, de asemenea, că deţineau muniţie peste limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. În timpul descinderii, au fost descoperite şi ridicate 20 de arme de vânătoare, 7.000 bucăţi de muniţie şi peste 1.000 de păsări împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare, pentru care vânătorii nu au putut prezenta documente care să le justifice provenienţa. Cei 12 cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani au fost conduşi la sediul IPJ Constanţa pentru audieri, iar acum sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii fără drept şi braconaj cinegetic.
 
Astăzi, la ora 12.00 cei nouă vor fi prezentaţi Judecătoriei din Medgidia cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 275

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 461

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1136

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 505

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 556

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 578

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 606

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 935

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 612

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 403

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 509

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 827

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 533

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 489