Apel pentru curăţenie către autorităţile din Constanţa (VIII) Cine strânge mizeria din pasajul de la Tomis Mall (galerie foto + video)

În plin centrul municipiului Constanţa suntem martorii mizeriei, ai decadenţei, ai pericolului, ai inesteticului. Asta pentru că pasajul subteran de la centrul comercial Tomis Mall, de pe strada Ştefan cel Mare, a devenit un loc cu totul nefrecventabil. Acolo unde altădată erau magazine sunt, astăzi, geamuri sparte şi uşi fără lacăt. Pereţii sunt „accesorizaţi” cu tot soiul de mesaje şi mâzgăleli fără înţeles. Bucăţi întregi din trepte sunt desprinse, astfel că trecerea prin acest pasaj constituie un pericol pentru oricine. Locul are un aer... post-apocalipsă, iar mirosul pestilenţial nu face decât să confirme această impresie.

Pasajul de la Tomis Mall a devenit locul preferat al cerşetorilor, al aurolacilor. Ceea ce altădată reprezenta o zonă extrem de circulată este, la momentul actual, un perimetru de evitat. Pentru copii, îndeosebi, este riscant să circule prin pasaj.
De ce ne confruntăm însă cu această situaţie? De ce în kilometrul zero al Constanţei suntem expuşi la mizerie?
Ce fac autorităţile în această situaţie? Cum au permis ca pasajul Tomis să ajungă la acest stadiu avansat de ruinare? Cum intenţionează să repare, să gestioneze situaţia de acum înainte?
Amintim că starea de degradare avansată a pasajului ne-a fost adusă la cunoştinţă de unul dintre cititorii cotidianului ZIUA de Constanţa. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Doina Coandă Oancea ne-a trimis, prin intermediul Facebook-ului, mai multe fotografii de la faţa locului.

Cotidianul ZIUA de Constanţa trage un semnal de alarmă cu privire la pasajul de la Tomis Mall, atât pe site-ul ziarului, cât şi pe pagina de Facebook a publicaţiei. Alături de cititorii noştri, vom adresa zilnic întrebări autorităţilor publice şi, în cadrul demersului nostru, vom publica zilnic fotografii de la faţa locului (galerii foto online), până atunci când în pasaj se va face curăţenie.
Atât autorităţile, cât şi constănţenii sunt invitaţi să vină cu idei, cu propuneri, poate chiar şi cu soluţii pe marginea acestui caz. Pasajul de la Tomis Mall trebuie să depăşească starea de ruină în care a fost adus şi să redevină o zonă civilizată, sigură, curată.
A cui este responsabilitatea? În sarcina cui revine acest pasaj situat în centrul Constanţei? Cine trebuie să facă aici curat?
 
„Sufăr profund să văd că oraşul meu arată aşa cum arată”
 
Consilierul judeţean liberal Doina Carp susţine că evită, de foarte mult timp, să circule prin pasajul subteran de la Tomis Mall şi asta din cauza faptului că „este un focar de infecţie”. „Mi-e ruşine că singurul pasaj din centrul oraşului poate arăta în halul în care arată”, a declarat Carp. Alesul judeţean PNL mărturiseşte însă că nemulţumirea sa „se referă la felul în care arată întregul oraş”. „Sufăr profund să văd că oraşul meu arată aşa cum arată. Acţiunile de salubrizare, de igienizare nu vor fi suficiente la pasaj. Pe de altă parte, nu cred că prin simpla mea luare de cuvânt în Consiliul Judeţean Constanţa se va rezolva ceva”, a precizat Doina Carp.
 
„Sunt clar în dezacord”

 
George Vişan, consilier PSD în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa, a declarat că în mod cert se va implica pentru a lua măsurile care se impun astfel încât situaţia pasajului de pe Ştefan cel Mare să fie remediată. „Sunt clar în dezacord cu ce se întâmplă acolo, vreau să văd cine e responsabil. Confort Urban va trebui să dea nişte explicaţii. Nu e pe placul nimănui degradarea acestui pasaj”, afirmă Vişan.
Social democratul a adăugat că va ridica problema pasajului din centrul oraşului în proxima şedinţă a comisiei de specialitate a CLM din care face parte, anume Comisia Juridică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 340

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 296

CN APM Constanța, la judecată cu două firme din București. Stadiul dosarului

25 Apr 2024 417

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 586

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 815

Corina Andreea Buzilă, noul președinte al Judecătoriei Măcin! Avere și interese (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 331

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 553

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 553

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 668

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 457

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 762

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 713

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 425

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 303

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 370