Casatorie transmisa prin Yahoo Messenger in premiera in Romania

În ciuda recesiunii economice, românii par mai dispuşi ca oricând să se căsătorească. Numărul cuplurilor care jură să rămână împreună la bine şi la rău a crescut de cinci ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la Primăria Sectorului 2. Printre cuplurile care s-au căsătorit s-a numărat şi o pereche care a avut parte de o ceremonie inedită.

Una din căsătoriile realizate în premieră în Sectorul 2, sâmbătă, 25 aprilie, a fost cea a lui Duym Ryan John cu Ochea Florentina Cristina - un cetăţean american cu o româncă. Toată ceremonia a fost transmisă on-line pe continentul american, prin intermediul Yahoo Messenger-ului care a difuzat cu ajutorul camerei web imagini de la faţa locului. Ideea i-a venit fericitului cuplu deoarece părinţii mirelui nu au putut veni din Statele Unite în România, dar astfel au avut şansa să "participe" în direct şi să fie alături de fiul lor la cel mai fericit eveniment din viaţa sa.

Pentru a face faţă exodului de miri, edilul sectorului 2 a amenajat două săli speciale, două echipe de ofiţeri de stare civilă, precum şi personal suficient care să facă faţă celor peste 1200 de nuntaşi ce au  să participat la festivităţi de-a lungul zilei.
Nu mai puţin de 124 de persoane au fost programate să se căsătorească astăzi, 25 aprilie, imediat după Postul Paştelui, la Primăria Sectorului 2.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 238

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 382

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 575

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 860

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 586

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 659

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 477

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 371

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 601

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 550

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 775

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 773

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 256

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 443

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 576