Cercetată de DNA Care e legătura dintre Cardinal Motors Constanţa şi procurorul Angela Nicolae (document)

Aproximativ 50 de persoane sunt cercetate de procurorii DNA pentru presupusa săvârşire a unor fapte de corupţie şi evaziune fiscală. Printre acestea se numără, conform unor surse, şi Angela Eugenia Nicolae, procurorul şef de birou din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, ieri, încuviinţarea percheziţiei domiciliare şi a biroului, precum şi a reţinerii şi arestării preventive a acesteia.

„Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, pentru infracţiuni aflate în competenţa acesteia”, menţionează CSM, într-un comunicat de presă.
Potrivit HotNews.ro, Angela Nicolae este membră a Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), a Asociaţiei Internaţionale a Procurorilor şi a Asociaţiei Juriştilor Europeni.
Potrivit declaraţiei de avere depusă pe 24 mai 2012, Angela Nicolae deţine un apartament în Bucureşti şi o casă de vacanţă în comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, casă moştenită de la bunici.

Magistratul are, de asemenea, un autoturism Volkswagen, dobândit prin cumpărare. Angela Nicolae nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
În ceea ce priveşte bunurile mobile şi imobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro şi care au fost înstrăinate în ultimele 12 luni, trebuie menţionat că magistratul a vândut unui anume Ion Tone un teren extravilan, contra sumei de 9.000 de lei, precum şi un autoturism BMW, fabricat în 2001, către - aşa cum se specifică foarte clar în declaraţie - Cardinal Motors Constanţa, reprezentat de Cosmin Cârjeu.
 
„Mi se rupe”
 
L-am contactat telefonic pe acest Cosmin Cârjeu, director de vânzări Volkswagen în cadrul Cardinal Motors Constanţa. Extrem de recalcitrant, Cârjeu a declarat că nu-şi aminteşte exact de această vânzare şi că nu ştie cum arată Angela Nicolae. În încercarea de a-i explica faptul că, într-o publicaţie centrală, numele său apare în calitate de persoană fizică ce ar fi achiziţionat autoturismul mai sus menţionat - şi, deci nu ca reprezentant Cardinal Motors, aşa cum e menţionat în declaraţie - am obţinut de la Cârjeu declaraţia „Mi se rupe”.

Totuşi, directorul de vânzări Volkswagen a declarat, după ce a renunţat la limbajul licenţios, că este posibil ca între magistrat şi Cardinal Motors Constanţa să fi avut loc operaţiunea buy back. „E posibil ca această doamnă să fi dat către Cardinal Motors maşina, ca un acont pentru altă maşină”, a explicat Cârjeu.

În ceea ce priveşte datoriile, magistratul a contractat, în 2006, un credit de 30.000 de lei de la BCR, scadent în 2016. De asemenea, ea datorează Bankpost 4.000 de lei.

Ca procuror şef, Angela Nicolae a încasat, în anul fiscal anterior declaraţiei de avere, un venit de 149.751 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Dobrogea a semnat contracte cu cele mai cunoscute firme din Constanța, pentru întreținerea autospecialelor! Care este valoarea (DOCUMENTE)

31 Jul 2023 1292

ISU Dobrogea, contracte cu Autoklass Center și Cardinal Motors Constanța, pentru întreținerea autospecialelor (DOCUMENTE)

15 Jun 2023 1252

Iată cine va repara autospecialele Dacia și Volkswagen folosite de pompierii din Constanța! (DOCUMENT)

17 May 2023 1446

ISU Dobrogea, acorduri-cadru pentru întreținerea autospecialelor și autovehiculelor instituției. Ce firme se vor ocupa de reparații (DOCUMENTE)

01 Apr 2023 1414

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța dă peste 130.000 de euro pentru repararea și întreținerea autosanitarelor Volkswagen

24 Dec 2022 1853

Ce legătură există între primarul PNL din Mogoșoaia, președintele USR Constanța și importatorul brandurilor VW și Audi? City-managerul Felicia Ovanesian printre creditori (DOCUMENTE)

05 Dec 2022 5067

Cardinal Motors se va ocupa de servicii de reparații și întreținere a ambulanțelor Renault și Volkswagen ale SAJ Constanța (document)

21 Jul 2020 3857

Cardinal Motors SRL are un asociat nou. Cine a fost cooptat în firmă

10 Apr 2019 2596

Ce firme se vor ocupa de reparaţiile maşinilor din curtea ISU „Dobrogea“. Una dintre societăţi înregistrează pierderi masive (document)

06 Nov 2018 2104

UPDATE 2 Accident rutier la ieşire din Ovidiu. O tânără a suferit un traumatism cranian (galerie foto+video)

08 Jun 2016 5029

Creditorii SC Cardinal Motors SRL, convocaţi pentru prezentarea raportului financiar

11 Nov 2015 4010