Conditii primitive in internatul Liceului de Administratie Publica

Atasamente: 1221244795.pdf
1221244795.jpg

Potrivit administratorului, mobilierul din camerele elevilor nu a mai fost schimbat din 1968

Caminele in care elevii din mediul rural ar trebui sa-si petreaca majoritatea timpului au fost lasate de izbeliste. Iar fonduri pentru reabilitarea lor nu se aloc, pe motiv ca nu ar exista tineri dornici sa se cazeze. Justificarea, insa, nu se aplica in cazul tuturor liceelor. "Sunt lasate in paragina pentru ca nu sunt elevi care sa le ocupe. Pe viitor o sa ne indreptam atentia spre ele", este de parere Marian Sarbu, seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Constanta. Dar, deocamdata, ele nu reprezinta o prioritate, iar tinerii care aleg sa plateasca, lunar, o chirie modica de cinci sute de mii lei vechi se vad nevoiti sa suporte conditii inumane. Internatul Grupului Scolar de Industrie Alimentara se ocupa, an de an, in proportie de aproape 90%. Cu toate acestea, investitii majore nu s-au mai facut de foarte mult timp. Din spusele administratorului Daniel Turcu, cladirea functioneaza in regim de internat dinainte de 1970. Sute de generatii au fost cazate, an de an, in camerele inguste ale caminului. Tinerii s-au tot perindat pe aici, dar dotarile au ramas in acelasi stadiu. Amabil, administratorul ne invita la o plimbare pe coridoarele caminului. "La parter si la trei avem chiriasi. Iar la unu si la doi sunt cazati elevii", incepe barbatul. Nu are nimic de ascuns. Ba, mai mult, nu se sfieste sa spuna ca dotarile din camere nu au mai fost inlocuite din anii ’60. "Tot ce-am facut am realizat din fonduri proprii. Am zugravit, am pus jaluzele...", povesteste administratorul. Si cam atat.

Televizor... pe hol

Nu trecem bine pragul de la intrare si zarim trei saltele prafuite, patate, probabil, scoase la aerisit. Imaginea dezolanta incepe sa capete contur. Deoparte si de alta a holului ingust, intunecat, se vad usile. O ingrijitoare aduce cheile si deschide camerele in care mobilierul nu a mai fost schimbat de zeci de ani. Dulapuri scorojite, cu usi scoase din tatani, pe care se mai zaresc, scrijelite, inca, marturiile de dragoste ale vreunui adolescent. Paturile din fier contribuie si ele la atmosfera antica. "Am cumparat, anul trecut, 66 de paturi de la hotel Aurora. Ma gandesc sa ma duc si acum, in septembrie, sa mai caut altele", spune administratorul. "Uitati, au si televizor!", si arata spre capatul holului. Intr-adevar, in lumina obscura, se distinge un suport care, o data ce vor veni liceenii, va fi ocupat de un televizor. "Se aduna in fiecare seara si se uita", continua barbatul. Macar atat, decat nimic.

La dusuri, un calvar

Ca in orice camin din municipiu, care nu a fost modernizat de curand, conditiile in care sunt cazati adolescentii nu se ridica la normele europene. Dar, uneori, nici macar nu confera un minim de igiena. Nici la grupul scolar in cauza, situatia nu este deloc roz. Si nici n-ar avea cum sa fie altfel, pentru ca, asa cum a sugerat conducerea Inspectoratului Scolar, internatele au devenit o gaura neagra pentru unitatea de invatamant de care apartin si nici RAEDPP-ul, nici Ministerul Educatiei nu se mai inghesuie sa aloce bani. Marturie stau baile caminului de la Liceul de Industrie Alimentara. Gresia ciobita sau cazuta; o oglinda da, una ba; geamuri scorojite. Cimentul rece, pe care se zareste o dara de apa murdara. Iar o pubela de gunoi, care troneaza la intrarea in baie, incununeaza cu succes imaginea dezolanta. Este indeajuns pentru ca incaperea sa nu-ti dea, in niciun caz, impresia ca te afli intr-un loc in care liceenii ar putea sa-si faca igiena corporala.

Mai bine mini-hotel

Cladirea intra in administrarea RAEDPP, iar fondurile vin de la Ministerul Educatiei, prin Consiliul Judetean. Insa, cum a explicat si seful ISJ, nu exista nicio graba sa fie imbunatatite conditiile din camine. Fonduri, totusi, s-au mai primit. Pentru modernizarea partiala a cantinei, spre exemplu, s-a investit peste un miliard de lei vechi. Si fata laboratoarelor din liceu a fost schimbata. Mai putin, in internat. Paul Dragomir, director al Grupului Scolar de Industrie Alimentara, spera intr-o modificare legislativa care sa permita ca liceele si internatele sa treaca in administrarea conducerii unitatilor de invatamant. "Asa, as face un mini-hotel, unde s-ar putea caza elevii care vor sa lucreze in oras pe timpul verii. Ii am pe cei de la turism, care ar putea ramane", explica acesta. Deocamdata, directorul asteapta ca, probabil in 2009, sa inceapa lucrarile de reabilitare. De doi ani se tot fac demersuri, iar in cazul in care acest proiect ar deveni realitate, calvarul elevilor s-ar sfarsi. "Stiu ca am fost prinsi intr-un program al ministerului, iar investitia se ridica la aproximativ 18 miliarde lei vechi. Cu ei vom putea sa facem grup sanitar in fiecare camera, vom schimba mobilierul, parchetul, usile....", apreciaza Paul Dragomir.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 363

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 550

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 484

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 446

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 388

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 533

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 476

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 488

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 601

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 588

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 504

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 705

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 560

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 502

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 615