Cum se alegeau medicii Constanţei 1887 august 27, Constanţa - Regulament pentru concursul postului de medic al Comunei Constanţa

Art. I. Postul de medic al Comunei Constanţa se va da prin concurs.
Art. II. Concursul este public şi se face numai în limba română.
Art. III. Nu pot fi admişi la concurs decât numai doctori în medicină români, care au dreptul de liberă practică în ţară.
Art. IV. Concursul se va ţine în Bucureşti în localul Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar, în urma publicaţiunei ce se va face prin Monitorul Oficial cu două luni înainte de ziua fixată pentru ţinerea concursului.
Art. V. Concurenţii vor prezenta Direcţiei Serviciului Sanitar cu 16 zile înaintea zilei fixată pentru concurs actele care probează drepturile lor de admisibilitate şi care vor fi următoarele:
a) Actul de naştere sau actul de naturalizare (în caz de va fi fost străin sau născut din părinţi străini).
b) Diploma de Doctor în medicină şi certificatul de liberă practică.
Art. VI. Direcţia Serviciului Sanitar cercetează toate actele specificate în art. precedent şi se pronunţă asupra validităţii lor, notificând concurenţilor admiterea sau respingerea lor cu 10 zile înaintea zilei fixată pentru concurs.
Art. VII. Juriul pentru concursul medicilor ce se vor prezenta la concurs se va compune din un membru al Consiliului Sanitar Superior, după ordinea alfabeticã, din doi profesori ai Facultăţii de Medicină din Bucureşti, delegaţi de consiliul profesoral al acelei facultăţi, şi de doi medici primari ai Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti traşi la sorţi.
Art. VIII. Concursul constă în trei probe:
      Una scrisă.
      Una orală.
      Una clinică.
Art. IX. Proba scrisă va trata despre o chestiune de igienă publică sau epidemiologie.
Art. X. Proba orală va trata despre o chestiune de medicină legală sau de obstetrică.
Art. XI. La proba clinică fiecare candidat va examina câte trei bolnavi, adică: un caz de boli interne, unul de boli externe (chirurgie) şi unul de obstetrică sau va face manipulaţiuni obstetricale pe phantom (manechin). Toţi concurenţii vor examina pe aceiaşi bolnavi şi vor face aceleaşi manipulări obstreticale pe phantom, retrăgându-se fiecare în camera de alături până ce-i va veni rândul de a vorbi asupra bolnavului. Pentru această probă se acordă fiecărui candidat 10 minute pentru examinarea fiecărui bolnav, sau pentru facerea manipulărilor obstetricale pe phantom, şi alte 10 minute pentru răspunsuri.

Art. XII. Probele scrise şi cele orale se dau de juriu şi candidaţii le trag la sorţi.
Art. XIII. Clasificarea se face de membrii juriului pentru fiecare probã în parte dându-se nota de la 0 până la 20.
Art. XIV. Notele date de membrii juriului la fiecare probă în parte după o prealabilă discuţie asupra meritului concurenţilor, se va pune în un plic sigilat şi se vor desface numai după terminarea concursului când se va formula nota generală.

Art. XV. În ultima sedinţă juriul procedează la deschiderea plicurilor, la rezumarea notelor, la clasarea concurenţilor şi la redactarea procesului-verbal împreună cu toate actele se înaintează de către preşedinte Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar, spre a le supune aprobării Consiliului Medical Superior.
Art. XVI. Concurenţii care vor întruni mai puţin de 180 puncte ca cifră generală a notelor dobândite la cele trei probe de la membrii juriului, nu pot fi admişi.
Art. XVII. În caz de egalitate a notelor, concurenţii cu practică şi cu servicii mai îndelungate sau care ocupă provizoriu un post de medic primar de Judeţ, vor avea preferinţă.
Art. XVIII. Medicul care nu se va prezenta la post în curs de o lună după numirea lui în funcţie, va pierde postul.
Art. XIX. Dacă la concurs nu se va prezenta decât un singur concurent, juriul va proceda la examinarea lui, conform regulilor stabilite mai sus.
Art. XX. După terminarea concursului Direcţia Generală a Serviciului Sanitar va comunica Consiliului Comunal rezultatul spre a se aviza la numirea medicului în postul pus la concurs conform legii sanitare în vigoare.
Art. XXI. Consiliul Comunal are facultatea de a recomanda în postul de medic al Comunei, fără concurs, pe un doctor în medicină care a ocupat prin concurs postul de medic-primar de Judeţ.
Art. XXII. Membrii Juriului care vor lua parte la concurs, au dreptul la o diurnă de 20 lei pentru fiecare zi de şedinţă, care se va plăti din casa comunei.
 
Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale Constanţa, fond Primăria Constanţa, dosar 1/1887, f. 75-77.
 
Fragment din volumul „Constanţa. Mărturii documentare, vol. I, Regulamente ale administraţiei locale (1879-1949)“, coordonat de Virgil Coman şi Constantin Cheramidoglu.
 
Sursa: voceaconstantei.ro

 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 587

Primăria Constanța caută medici veterinari de liberă practică. Contractul de peste 3,2 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENT)

12 Apr 2024 515

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 666

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medici specialiști. Detalii

28 Feb 2024 911

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța angajează! Ce posturi sunt scoase la concurs

05 Feb 2024 956

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Dan-Nicolae Neagoe, director medical la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord (DOCUMENT)

03 Feb 2024 933

Locuri de muncă Constanța Spitalul Orășensc Cernavodă angajează. Ești interesat?

30 Jan 2024 796

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța angajează medici specialiști. Când are loc proba scrisă

17 Jan 2024 1048

Colegiul Medicilor Constanța solicită revenirea cel puțin la nivelul anterior al bugetului dedicat cabinetelor medicale

17 Jan 2024 754

ZIUA LIVE. Prefectul Silviu Coșa „Nu am primit nicio sesizare sau memoriu de la transportatori și agricultori. MAI și-a făcut datoria, iar cetățenii din Constanța nu au fost puși în pericol”!

16 Jan 2024 1050

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă angajează medici specialiști cardiologi, neurologi, chirurgi și pediatri (DOCUMENT)

16 Nov 2023 921

In memoriam Gheorghe Badiu, unul dintre fondatorii Facultății de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” Constanța

01 Nov 2023 1093

Știri Constanța Profesorul Tasin Gemil, experiență neplăcută cu un medic din Constanța- „Pentru asemenea medici pacientul nu este om, ci doar pacient“

10 Oct 2023 3391

LIVE VIDEO TEXT Crucea Roșie Română inaugurează în Constanța „Centrul de Promovare a Sănătății“ (FOTO+VIDEO)

05 Oct 2023 1449

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 1015