Echipa USL, la o masă rotundă cu militarii disponibilizaţi Mircea-Titus Dobre - „Vom continua astfel de întâlniri şi după 9 decembrie" (galerie foto)

militari-mirceatitusdobre.jpgCandidaţii USL Constanţa la alegerile parlamentare din 9 decembrie, deputatul Eduard Martin (Colegiul 6), Mircea Titus Dobre (Colegiul 7), deputatul Manuela Mitrea (Colegiul 8), Remus Cernea (Colegiul 9) şi senatorul Alexandru Mazăre (Colegiul 3) s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Foştii militari constănţeni au dat curs invitaţiei candidaţii USL Constanţa la alegerile parlamentare din 9 decembrie şi au venit în număr mare la discuţii. Militarii constănţeni în rezervă au adus în atenţia politicienilor problemele cu care se confruntă, în special, pensiile tăiate.

„Suntem onoraţi că ne-am întâlnit cu persoane din USL, oameni care au făcut parte din vechil Parlament şi care vor să facă parte şi din cel nou. Noi avem trei probleme mari, cu care ne confruntăm. În primul rând, este vorba despre pensiile noastre care au fost recalculate la plezneală de către Oprea. Doar 1% din pensi iau fost recalculate corect. În al doilea rând, vrem să fie anulat capitolul IV din Legea 392/2009, care interzice cumulul pensiilor cu veniturile salariale. Şi în al treilea rând, dorim Legea militarilor să fie revăzută. Dorim că avem aceleaşi drepturi ca militarii din întreagă lume", le-a transmis candidaţilor USL, col.(r) Remus Macovei. „Mă abţin să nu plâng, deoarece şi eu am avut un militar în familie.

militari2.jpgTatăl meu, care a decedat la 63 de ani, a fost ofiţer. Eu ştiu ce înseamnă haina militară, ştiu ce înseamnă să răspunzi mereu la apel. Sunt printre cei care au luptat cu acest sistem. Ştiu ce înseamnă Armata Română. Mai ştiu de la tatăl meu cum trebuie să se dea gradele militare. Nu cum s-au dat acum: să-i faci colonei sau generali pe oricine. Guvernul Ponta şi-a luat anumite angajamente faţă de dumneavoastră. Eu promit că voi ridica cartonaşul galben şi unui ministru de-al nostru.

Trebuie să aveţi o lege, care să vă dea aceleaşi drepturi ca militarilor din toată lumea", a declarat Manuela Mitrea. La rândul său, senatorul Alexandru Mazăre a precizat că "România şi-a umilit militarii". „Şi eu am avut un militar în familie, unchiul meu care a fost colonel. Cred că noi toţi trebuie să vă primim cu respect şi să vă dăm salutul de onoare. Ceea ce s-a întâmplat cu dumneavoastră este o pată de ruşine pentru ţară. România şi-a umilit militarii. Problemele dumneavoastră au fost stricate de unii, dar vor fi reparate de noi. Sunt convins că Guvernul va rezolva angajamentele luate faţă de problemele dumneavoastră. Şi încă ceva: trebuie să revenim la Casa de pensii a militarilor.

Nu puteţi fi puşi în aceeaşi oală cu restul pensionarilor", a subliniat senatorul Alexandru Mazăre. „ Sunt încântat că sunteţi aici într-un număr atât de mare. Cred că suntem primii care au început astfel de întâlniri, unde să putem discuta despre problemele dumneavoastră. Sper, de asemenea, că aceste întâlniri vor continua şi după 9 decembrie. Echipa USL de la Constanţa le va continua şi mai departe", a menţionat, la rândul său, Mircea-Titus Dobre. Nu în ultimul rând, deputatul Eduard Martin a ţinut să menţioneze că „problemele militarilor disponibilizaţi trebuie să fie rezolvate". „O ţară care nu-şi respectă militarii, nu merită să fie respectată de celelalte ţări. Problemele dumneavoastră trebuie rezolvate cu sprijinul nostru. Vă asigur că vocea noastră se va auzi când le vom da curs", a promis deputatul Eduard Martin.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL și PSD negociază pentru o viitoare guvernare. Filialele județene și-au dat acordul pentru asigurarea unei stabilități politice, dar resping conceptul de refacere a USL

10 Nov 2021 3808

Noul USL, văzut de Septimiu Bourceanu (PNL) și Lucian Lungoci (PSD), parlamentarii „boboci” de Constanța

06 Nov 2021 2547

ZIUA LIVE. Adâncirea crizei politice, refacerea USL sau refacerea coaliției PNL - USR PLUS?

06 Oct 2021 2167

Un fost parlamentar de Constanța părăsește România. Iată ce mesaj a postat acesta pe pagina de socializare

30 Jun 2018 3319

Războiul declarațiilor între Victor Ponta și Liviu Dragnea. Ce dezvăluiri a făcut fostul premier. Numele lui Radu Mazăre menționat

14 Mar 2018 2397

HC Dobrogea Sud joacă astăzi la Constanţa CSU Neptun a pierdut meciul cu CS Rapid USL Metrou Bucureşti

06 Feb 2017 2446

După alegerile din 11 decembrie, trei dintre foştii parlamentari de Constanţa au rămas fără mandat. Alţi 12 nu au mai candidat, cu sau fără voia lor! (galerie foto)

17 Dec 2016 5532

Candidaţii Uniunii Salvaţi România (USR) la Senat şi la Camera Deputaţilor şi averile lor (documente)

10 Nov 2016 4366

Ce pregătesc liberalii în perspectiva parlamentarelor? PNL va merge în alegeri cu membrii săi, cu menţiunea că aceştia nu au mai fost până acum parlamentari!

29 Sep 2016 3637

La o lună de la alegeri, primarul uită de transparenţă! Făgădău a cerut personal transferul lui Volcinschi şi al lui Chiţoiu la Primărie

12 Jul 2016 12233

Cum au ajuns social-democraţii să fie chiriaşi în fostul sediul USL PSD Constanţa “dat afară, în stradă”!

04 May 2016 4693

Guvernul Cioloș și majoritatea USL din Senat resping stoparea fentării licitațiilor prin solicitările abuzive de mostre

17 Mar 2016 2229

evz.ro Claudiu Palaz – „Guvernul Cioloş, susţinut de Klaus Iohannis şi condus de USL”

18 Nov 2015 2428

Stiripesurse.ro Dragnea l-a dat jos pe Ponta de pe pereții din sediul central PSD (galerie foto)

26 Oct 2015 2539

Paula Cioceanu va fi umbra lui Mazăre în Consiliul Local Președintele asociației finanțate de CLM devine consilier!

13 Oct 2015 2880