Islazul şi culturile agricole din zona bălţii Oltina s-au inundat Gheorghe Chirciu - „Am luat legătura cu autorităţile”

Odată cu topirea zăpezii, islazul comunei Oltina s-a inundat. De suferit au şi terenurile agricole din zona bălţii. Potrivit primarului Gheorghe Chirciu de vină este nivelul crescut al apei, ce depăşeşte cota maximă acceptată. „Iar ne-am inundat. Nivelul apei din baltă a crescut cu 1,70 metri peste nivelul maxim acceptat de cei de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). În loc de un nivel de retenţie de 8 metri rMB, ne confruntăm deja cu un nivel de 9,70 metri rMB”, a explicat ieri primarul Gheorghe Chirciu, care a declarat că a luat legătura cu autorităţile competente în încercarea de a rezolva această problemă.

Şeful autorităţii locale a menţionat că situaţia s-ar rezolva dacă administratorul bălţii ar accepta să asigure scurgerea apelor, astfel încât nivelul apei din baltă să revină la nivelul maxim admis. „Culturile din zona bălţii sunt şi ele afectate, iar dacă nu se iau măsuri la timp, acestea vor fi compromise”, a mai mărturisit primarul Gheorghe Chirciu. „Nu pot să las lucrurile aşa. Mă voi deplasa şi la Prefectura Constanţa”, a declarat ieri şeful autorităţii locale. Nu este prima dată când autorităţile locale din Oltina se confruntă cu astfel de probleme. Primarul Gheorghe Chirciu a precizat că de ani buni trenează această problemă, iar potrivit lui soluţia ar fi ca administratorul, un investitor privat, să decolmateze balta.
Am luat legătura şi cu reprezentanţii ABADL pentru a afla punctul lor de vedere cu privire la situaţia existentă în comuna Oltina. Până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns. În momentul în care vom avea punctul lor de vedere, îl vom face public.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 444

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 568

Licitații Constanța Consolidare și reabilitare termică moderată la Grădinița nr. 2 de la Oltina (DOCUMENT)

05 Apr 2024 596

Primăria Oltina, județul Constanța a solicitat acord de mediu Strada Pelinului din localitatea Răzoarele va fi asfaltată. Investiție de peste 400.000 lei

24 Mar 2024 482

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 582

Primăria Oltina, obligată să achite peste 66.000 de euro către o companie privată! Ce reprezintă suma (MOTIVARE)

12 Feb 2024 1722

Primăria Comunei Oltina, județul Constanța, la judecată cu o firmă din județul Cluj! Ce a decis instanța

30 Jan 2024 832

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

22 Dec 2023 812

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

21 Dec 2023 545

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

20 Dec 2023 558

Descoperiți de polițiștii de frontieră, în timp ce transportau 1700 litri de motorină

24 Nov 2023 1428

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

14 Nov 2023 776

Cod Galben de vreme rea la Constanța Pene de curent în tot județul Constanța!

04 Nov 2023 2753

Primaria Oltina, județul Constanta, contract important cu o firma din Argeș

26 Oct 2023 797

Spectacolele din cadrul proiectului cultural artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” din Oltina au ajuns la final. Cum au fost primite de public? (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 729