Jucariile de Mos Craciun, confiscate de OPC

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Constanţa a confiscat un număr mare de jucării şi detergenţi de pe piaţă.

În urma controalelor realizate între 2-8 decembrie, la 16 agenţi economici s-au aplicat două avertismente şi 15 amenzi în valoare de 32.500 lei. S-au oprit de la comercializare 1.142 bucăţi de jucării în valoare de 17000,70 lei. Reprezentanţii OPC au declarat că cele mai multe nereguli pe care le observă sunt cele legate de lipsa informaţiei, clarităţii şi a traducerilor care lipseau cu desăvârşire de pe etichetă. În ultima perioadă au fost amendaţi peste 70% dintre agenţii economici verificaţi. În cazul jucăriilor, problemele erau legate de lipsa traducerilor în limba română, a specificaţiei grupelor de vârsta la care se adresează jucăria şi nu aveau nici instrucţiuni de utilizare. Majoritatea jucăriilor erau aduse din Asia şi aveau o calitate inferioară, însă erau foarte ieftine faţă de celelalte produse existente pe piaţă, fapt care îi determină pe comercianţi să le importe în număr mare. În cazul detergenţilor, etichetele sunt lipsite de claritate, traduceri şi nu sunt menţionaţi toţi compuşii chimici pe care aceştia îi deţin. Detergenţii de proastă calitate vânduţi în magazinele de cartier pot fi periculoşi, provocând alergii cutanate şi nu numai.
Inspectorii OPC au confiscat jucării din toate categoriile, multe din ele erau periculoase pentru cei mici. Printre cele mai confiscate obiecte se numără pistoalele cu bile, care sunt interzise total de pe piaţă, din cauza leziunilor grave pe care le pot produce. Nici produsele de pluş nu sunt total inofensive, acestea pot provoca alergii, puful care îl conţin se poate depune pe plămâni, putând ajunge şi la inimă. Aşa că aveţi grijă ce jucării alegeţi să le cumpăraţi celor mici şi ce detergenţi utilizaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 396

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 456

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 465

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 534

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 566

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 414

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 346

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 551

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 707

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 691

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 587

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 833

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 643

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 654

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 585