Udrea face doua miniporturi si o plaja in Delta Dunarii cu 25 de milioane de euro

udrea_e.jpgPotrivit declaraţiei ministrului turismului, Elena Udrea, construcţia poate începe în septembrie, pentru a fi gata în aproximativ un an şi jumătate. 

Delta Dunării va avea două miniporturi turistice şi o plajă la Sulina. Miniporturile vor fi amenajate la Murighiol şi la Sfântu Gheorghe. „Este nevoie să finanţăm aceste proiecte. Trebuie să aducem aici bărcile cu turişti, care vor veni de pe litoral", a susţinut ieri, ministrul Turismului, Elena Udrea, aflată într-o vizită în Deltă, potrivit cotidianului Gândul. După cum a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, ministerul va aloca peste 25 de milioane de euro pentru acest proiect. Din aceşti bani, zece milioane vor fi alocate pentru fiecare port în parte iar pentru plaja de la Sulina - cinci milioane de euro. Deocamdată, investiţiile de la Murighiol şi de la Sulina sunt în faza elaborării caietului de sarcini, iar cea de la Sfântu Gheorghe se află în etapa premergătoare licitaţiei. Aceste proiecte ar trebui să fie gata în aproximativ un an şi jumătate, susţine preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Construcţia propriu-zisă ar putea începe cel mai devreme în luna septembrie.

Ministrul a criticat modalitatea în care sunt construite imobilele din zonă, unele cu tablă, altele cu termopan. Pentru asta, ea a dat vina pe autorităţile locale care au permis să se construiască haotic. „Cu domnul primar al comunei Murighiol am o problemă: construcţiile în zonă, când cu stuf, când cu tablă, când cu termopane (...) Este păcat, o să se strice şi aici ca în Vama Veche! Dacă lăsăm pe fiecare să construiască după capul lui, după noi potopul!", a declarat ministrul. Ea a mai criticat felul în care se practică turismul în Deltă, explicând că obiectivele din zonă nici măcar nu sunt promovate suficient.

„Măcar cu promovarea îi putem sprijini şi noi pe hotelierii din Deltă (...) Avem proiecte pe care le vom începe în următoarea perioadă în Dobrogea şi care constau în marcarea obiectivelor turistice din zonă, de la structurile de primire turistică, până la monumente", a completat munistrul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces între Primarul Municipiului Mangalia și Dia Litoral SRL. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

19 May 2024 243

Farul Constanța, plan pentru sezonul viitor Hagi - „Trebuie să construim. Sper să fiu inspirat și să fac o echipă frumoasă“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 840

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României. „Și-a respectat blazonul și a dat totul pe teren“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 390

CJC cere acord de mediu pentru proiectul „Conservare, protejare și punere în valoare a biodiversității în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”

19 May 2024 430

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 593

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 508

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 824

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2459

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 785

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 451

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1539

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 727

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 785

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 1355

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3454