Afacerist de Top 300, la ceas aniversar

Astăzi este ziua unuia dintre cei mai prosperi afacerişti locali. Florin Cârstocea, afaceristul de Top 300 Capital, împlineşte 53 de ani.

În urmă cu trei ani, Cârstocea a pregătit o mare petrecere cu ocazia zilei sale de naştere, în clubul Bamboo, la care invitată specială a fost nimeni alta decât Daniela Crudu. Ba chiar, din câte au povestit participanţii la chermeză, Cruduţa a ieşit din tortul miliardarului. Cine ştie, poate că şi anul acesta Cârstocea îi va surprinde din nou pe invitaţi cu o petrecere pe măsura aşteptărilor.
Treisutistul Cârstocea are o avere estimată la aproximativ 40 de milioane de euro şi este implicat în mai multe societăţi, cum ar fi Markant SRL, Hotel Central SA, Grup Petrol Marin SA, Petrogrup SRL, Petroserv SA, Climatronic SRL, RIG Service SA, Neptun Yacht SRL, Euro Fashion SRL, Art Style Project şi New Eolic Investments SRL.
Să nu uităm că Florin Cârstocea s-a implicat trup şi suflet în derularea Campionatului Mondial de Pescuit, organizat anul trecut la Corbu. În septembrie anul trecut, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, societatea Rig Service deţinută de Florin Cârstocea şi secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la acea dată, Cristian Bărhălescu, au dat startul la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap 2012. Competiţia a avut loc în localitatea Corbu, pe Lacul Mare, şi a reunit 75 de echipe de pescari din peste 21 de ţări ale lumii care au concurat la titlul de cel mai bun pescar.
Este de remarcat că miliardarul nu s-a rezumat doar la afacerile din domeniile portuar, turism şi sănătate, astfel că lui Florin Cârstocea nu-i este străină nici activitatea din domeniul eolian. Acesta dezvoltă patru parcuri de eoliene în judeţul Constanţa, iar pentru unul dintre acestea şi-a pus la bătaie chiar afacerile din turism. Considerând că energiile neconvenţionale sunt de mare viitor, Cârstocea a luat anul trecut decizia să ipotecheze Hotelul Central din Mamaia, unitate de cazare pe care o deţine.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Noi decizii în firma Balcan Maritime Ship Repairs SRL. Iată ce s-a hotărât

02 May 2024 20

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 490

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 445

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 468

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 373

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 523

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 403

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1532

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 707

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 728

Firme Constanța Administrator nou în cadrul Memoso Smart SRL

27 Apr 2024 315

Firme Constanța Administrator nou la Perfect Garden Professional SRL

27 Apr 2024 362

Firme Constanța Healthy Distribution SRL anunță modificări importante!

27 Apr 2024 358

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 601

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 428