Prima şedinţă de când Mazăre nu mai e primar Consiliul Local Constanţa insistă cu preluarea CET-ului (document)



Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte marţi, 2 iunie, în şedinţă ordinară, eveniment pe a cărui ordine de zi figurează, până la acest moment, 22 de proiecte de hotărâre. Este prima şedinţă a CLM Constanţa de când fostul social-democrat Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar, după 15 ani de mandat. De altfel, în cadrul şedinţei, consilierii locali vor lua act de demisia lui Mazăre de la conducerea administraţiei publice locale.

Unul dintre proiectele incluse pe ordinea de zi face referire la validarea unui nou consilier local, în urma demisiei din CLM Constanţa a social-democratului Răducu Popescu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa. Propunerea PNL Constanţa pentru locul de consilier local vacant este Raluca Trandafir. Mai multe detalii despre liberală puteţi afla citind materialul „Raluca Trandafir, propusă de PNL în locul lui Răducu Popescu în Consiliul Local Constanţa (documente)“.
 
Tot în şedinţa programată săptămâna viitoare, aleşii locali vor dezbate un proiect de hotărâre care se referă la achiziţia serviciilor de asistenţă şi reprezentare juridică a municipiului Constanţa în procedura de preluare de către Consiliul Local Constanţa a CET Palas - sucursala Constanţa. Acest proiect de hotărâre ajunge pe ordinea de zi după ce Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, declara, la finalul şedinţei CLM Constanţa din martie, că CLM va prelua CET-ul doar dacă proiectul de divizare a CET în cele trei societăţi - CET Constanţa, CET Bucureşti şi CET Titan - va fi corectat. Mai mult, viceprimarul cu atribuţii de primar anunţa şi că administraţia locală a atacat în instanţă actul de divizare. „Urmare a divizării din CET în trei alte societăţi - CET Constanţa, CET Bucureşti, CET Titan -, municipiului Constanţa am considerat că i-au fost repartizate în mod injust nişte datorii care nu ne aparţineau. Tocmai de aceea, am atacat actul de divizare, dar totodată am statuat că, în condiţiile în care aceste mici neconformităţi sunt remediate, Consiliul Local e de acord să preia CET-ul, să-l integreze alături de RADET într-un sistem centralizat şi ulterior să găsim soluţii astfel încât să reducem preţul la gigacalorie“, a explicat, la finalul şedinţei Consiliului Local Municipal Constanţa din martie, viceprimarul Decebal Făgădău, acum cu atribuţii de primar. Tot atunci, el preciza că nu cunoaşte provenienţa acestor datorii, care se ridică la impresionanta sumă de 40 de milioane de euro (!), dar sublinia că datoriile nu au fost generate „din activitatea de producere şi distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Constanţa“.
În pofida faptului că edilul sublinia că preluarea CET nu se va face decât în condiţiile în care proiectul de divizare va fi corectat şi, deci, datoria va dispărea, CLM Constanţa face, după toate semnalele, încă un pas pentru preluarea CET-ului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Europei Monumente importante din întreaga UE vor fi iluminate. Printre ele, și 10 din România

07 May 2024 106

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 462

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 474

Bella Licca International SRL are acordul APM Constanța pentru înființarea unui ansamblu de birouri, turism și servicii în comuna Mihail Kogălniceanu

04 May 2024 674

Municipiul Constanța, sub cod galben de vânt! Unde pot fi semnalate problemele cauzate de vânt

04 May 2024 540

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1607

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 403

Societatea Termoficare Constanța, închisă pe data de 2 mai. Iată anunțul făcut de reprezentanți

26 Apr 2024 439

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 416

LIVE VIDEO+TEXT Măsurile dispuse de autorități la nivelul județului Constanța cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 mai 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 831

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1113

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 819

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 771

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 1362

​Firme Constanța O nouă societate, deschisă în municipiu. Iată cu ce se ocupă

22 Apr 2024 860