În Saraiu Prăjituri cu Mica Unire, concursuri şi o masă tradiţională

 În comuna Saraiu, Ziua Unirii Principatelor Române a debutat, ieri, la ora 12.00, cu un ceremonial religios închinat moşilor şi strămoşilor şi dedicat eroilor neamului. Pe lângă slujba religioasă, ceremonialul a inclus şi depunerea unei coroane de flori la monumentul eroilor din centrul localităţii. Momentul s-a încheiat cu Hora Unirii, în care s-au prins, alături de primarul comunei, Dorinela Irimia, toţi participanţii, de toate vârstele.
A urmat apoi programul artistic susţinut de copiii din localitate, pe care autoritatea locală i-a provocat la un concurs de interpretare a unor poezii dedicate Unirii. Localnicii au avut parte şi de un moment delicios. Aceasta pentru că gospodinele s-au întrecut într-o competiţie culinară, care trebuia să respecte semnificaţia zilei. Aşa cum era de aşteptat, prăjiturile pregătite de gospodine, care au avut ca temă Unirea Principatelor Române, au făcut senzaţie în rândul localnicilor.
După ce elevii şi-au demonstrat talentul, iar gospodinele au dovedit că imaginaţia şi iscusinţa lor nu au limite, a urmat o surpriză, menită să-i unească pe toţi participaţii. Este vorba de agapa frăţească, unde s-au servit porţii îndestulătoare din tradiţionala fasole cu cârnaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DSVSA Constanța a atribuit cinci contracte privind concesionarea serviciilor veterinare din CSV Saraiu, Crucea, Fântânele, Hârșova și Mihai Viteazu (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 478

Licitații Constanța Structurile Școlii Gimnaziale „Nicolae Maraloi“ din comuna Saraiu vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 369

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat în comuna Saraiu? (DOCUMENT)

07 Mar 2024 702

Primăria Saraiu, județul Constanța, contract de peste 1,4 milioane lei cu o firmă înființată anul trecut (DOCUMENT)

23 Feb 2024 912

Intervenții ale polițiștilor în județul Constanța. Ce au depistat aceștia

13 Feb 2024 922

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în municipiu și în județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

13 Feb 2024 733

Mai au la dispoziție două săptămâni Derogare de la centru pentru desemnarea candidaților AUR de la Constanța

12 Feb 2024 748

DSVSA Constanța cesionează, pentru patru ani, serviciile veterinare din județ. Contract de peste 5 milioane de lei (DOCUMENT)

09 Feb 2024 660

Știri Constanța Polițiștii intervin în cazul a patru șoferi în Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina și Saraiu

03 Feb 2024 1133

Știri Constanța azi Tânăr reținut pentru act sexual cu un minor și viol asupra unui minor! Date oficiale

02 Feb 2024 844

Remorca cu alimente a unui autovehicul s-a răsturnat în județul Constanța. Trafic dirijat

06 Jan 2024 1132

Rețele Electrice Dobrogea Zonele din Constanța, Saraiu și Tariverde care rămân fără curent electric, luni

16 Dec 2023 1497

Situație actualizată! Lista drumurilor județene închise în județul Constanța. Care sunt drumurile pe care s-a reluat circulația

27 Nov 2023 2132

Știri Constanța azi Polițiștii constănțeni acționează în filtrele rutiere și pe principalele artere de circulație (FOTO)

26 Nov 2023 757

UPDATE Incident rutier, la ieșirea din Saraiu. O victimă este implicată

20 Nov 2023 961