Început de an şcolar cu noutăţi pentru elevi La Grădina a fost inaugurat cel mai nou teren de sport, cu gazon artificial (galerie foto)



Despre şefa administraţiei locale de la Grădina se poate spune, fără doar şi poate, că este un om de cuvânt.


În urmă cu câteva săptămâni, primarul Gabriela Iacobici anunţa începerea construcţiei unui modern teren de sport pentru Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitate. Ea promitea, atunci, că lucrarea va fi inaugurată chiar pe 15 septembrie, când elevii aveau să se întoarcă înapoi la şcoală. „A fost o dorinţă mai veche a noastră, de aceea am alocat suma de 250.000 de lei pentru realizarea terenului de sport cu gazon artificial“, a precizat liderul administraţiei locale de la Grădina. Zis şi făcut! După câteva săptămâni de lucru, terenul a fost gata, astfel că cei mici au fost aşteptaţi, luni, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar chiar în incinta noului teren de sport. Aşa cum a spus în nenumărate ocazii, cei mai mici dintre locuitorii comunei sunt o prioritate permanentă pentru aleşii locali. „Pentru că avem deja o frumoasă şi modernă grădiniţă, ne-am dorit de mult să avem şi un teren de sport pe măsură“, a mai spus primarul, cu ocazia deschiderii anului şcolar 2014 - 2015. „Cei mici au fost vizibil încântaţi de darul primit, dar şi bunicii şi părinţii care i-au însoţit şi chiar şi profesori. Aproximativ 150 de elevi vor beneficia de noile investiţii“, a declarat şefa autorităţii locale de la Grădina.
Deşi elevii au păşit cu dreptul în şcoală, şi aici problema lipsei manualelor este prezentă. „La sfârşit de an şcolar, celor care acum sunt clasa I le-am făcut cadou câte o carte «Să învăţăm cu moş arici!», aşadar, cei mici vor avea, o perioadă, de pe ce să studieze, până la remedierea situaţiei“, a precizat primarul Gabriela Iacobici.
În altă ordine de idei, şefa administraţiei locale de la Grădina ne-a mărturisit că este bucuroasă că există sponsori cu suflet mare care s-au oferit să le asigure uniforme elevilor din localitate. „Este vorba despre o sponsorizare care se ridică la aproximativ 30.000 de lei. Ne dorim să facem nişte uniforme mai vesele, pe care copiii să le poarte cu drag. Pentru fetiţe, fustiţe plisate cu vestă şi două cămăşuţe, iar pentru băieţi, pantalon bleumarin, veste şi, la fel, două cămăşi. Momentan, căutăm ofertele cele mai bune de la furnizorii din judeţ, pentru a fi siguri că facem cea mai bună alegere privind raportul calitate-preţ, mai ales“, a mai spus Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să amenajezi o grădină de legume? Primăria Agigea, județul Constanța lansează licitație pentru concesionarea unui teren

19 Apr 2024 2936

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 484

Cumpărări directe Constanța Anarecad SRL din Galați va transpune PUG-ul comunei Grădina în Sistem informatic Geografic (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 549

Cumpărări directe Constanța Anarecom Regioserv SRL a câștigat două contracte de la Primăria Grădina, în valoare de peste 300.000 de lei (DOCUMENTE)

13 Mar 2024 496

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 695

Licitații Constanța Primăria Comunei Grădina va moderniza drumurile din comună! Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

25 Feb 2024 568

Licitații Constanța Echipamente digitale pentru Școala gimnazială nr. 1 din Grădina (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1064

Primăria Grădina, județul Constanța, organizează licitație pentru furnizarea de mobilier școlar (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1118

Consilierii USR insistă cu bugetarea unei grădini urbane în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța

11 Feb 2024 732

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL din Mihail Kogălniceanu va toaleta arborii din comuna Grădina

08 Feb 2024 664

În municipiul Tulcea A fost aprobat PUZ pentru reabilitarea Casei de cultură, Grădina de vară și Parcul personalităților

01 Feb 2024 916

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 705

Licitații Constanța Ce firmă se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor din comuna Grădina (DOCUMENT)

30 Jan 2024 885

Incendiu la Grădina Zoologică! Maimuțele în pericol. Pompierii luptă cu focul să salveze viețile animalelor!

27 Jan 2024 942

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2207