Legenda Pădurii Mireselor de lângă comuna Dumbrăveni Misterul fetei nemăritate, care îi sperie pe cei rătăciţi

Dumbrăveni - cel mai vechi sat cu populaţie colonizată din vechiul regat, aflat la doar câţiva kilometri de graniţa actuală cu Bulgaria.

Pădurea Furnica-Dumbrăveni sau Pădurea Mireselor, cum i se mai spune, este o minunăţie pentru iubitorii de floră şi faună, izolată de civilizaţie şi uitată în timp. Aici se afla şi complexul rupestru de la Dumbrăveni, lângă care s-a înfiinţat o mănăstire în 2004. Legenda spune că a fost odată o româncă frumoasă, poreclită Furnica, a cărei dorinţă era să colinde pădurea, zi şi noapte. Deoarece Dumnezeu nu îi dăruise bucuria de a avea copii, ea s-a resemnat prin a planta copaci. Într-o bună zi, culegând fructe de pădure în mijlocul sălbăticiunii ceairului, tătarii invadatori au năvălit în pădure, batjocorind-o şi luându-i viaţa, într-un final. Povestea spune că toată tabăra tătărească instalată în pădure a fost răvăşită apoi de o furtună necruţătoare, în care noroi, crengi şi pietre au spulberat tătarii, îngropându-i în adâncuri. Apă veni peste, iar râul de sânge dădu formă cheilor şerpuite. În amintirea ei, oamenii au înfiinţat un sătuc pe nume „Furnica”, situat în vecinătatea izvoarelor pe care ei le numesc „Cişmelele Tinereţii şi ale Frumuseţii”, cărora le atribuie abilităţi de vindecare în cazul oamenilor deocheaţi. Misterul fetei nemăritate moarte, umblând prin pădure noaptea, încă îi înfricoşează pe cei care au îndrăzneala să rămână acolo după apusul soarelui. Se spune că, uneori, şoapte şi urlete înspăimântătoare ca de şacal s-ar auzi din întunericul îndoliat al pădurii, iar stafia unei triste femei s-ar apropia de bărbaţi, spre a-i privi direct în ochi, speriindu-i de moarte şi lăsându-i dintr-odată înţepeniţi şi fără glas. Fete tinere au fost deseori buimăcite şi orbite de o nălucă travestită în mireasă. Pentru a evita acest deznodământ macabru, trebuie numaidecât să închizi ochii şi să-ţi protejezi urechile de strigările ei, pretinzând că nu ai văzut sau auzit nimic; altfel poţi sfârşi posedat de sufletul fetei. De asemenea, oamenii locului spun că au întâlnit siluete de moroi, târându-se prin pământul pădurii odată cu lasarea întunericului. Aşadar, fie el mit sau realitate, adevărul este că ar cam trebui să te fereşti de locul acela, singur fiind sau pe timp de noapte.

wikimapia.org



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Cine va întocmi documentația tehnică pentru parcurile fotovoltaice ce vor fi construite la Castelu și Dumbrăveni?

22 Apr 2024 643

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 560

Cu acordul Primăriei Constanța Imobilul ridicat de firma Popescu Intermed SRL pe strada Dumbrăveni va fi modificat

16 Apr 2024 500

Primăria Dumbrăveni din județul Constanța, lansează licitație pentru implementarea sistemului digital „Funcționarul public virtual” (DOCUMENT)

03 Apr 2024 572

Primăria Dumbrăveni, din județul Constanța, instalează stație de încărcare vehicule!

24 Feb 2024 629

Cumpărări directe Constanța Top Geocad SRL, două contracte în aceeași zi cu Primăria Dumbrăveni

16 Feb 2024 761

Licitații Constanța Primăria Dumbrăveni anunță licitație pentru construcția unui centru de colectare prin aport voluntar (DOCUMENT)

12 Feb 2024 1142

Afaceri Constanța Primăria Dumbrăveni a vândut mai multe terenuri către 14 persoane fizice

08 Feb 2024 960

Erou în uniformă. Un polițist a salvat viața unui bărbat aflat în pragul suicidului

04 Jan 2024 659

Primăria comunei Dumbrăveni, județul Constanța vinde mai multe terenuri. Unde sunt situate

03 Jan 2024 1046

Tânără de 24 de ani decedată într-un cumplit accident rutier în județul Suceava! Alți trei tineri transportați la spital (GALERIE FOTO)

04 Dec 2023 875

Anunț important al CT BUS! Traseul linier 3 circulă deviat în Palazu Mare

17 Oct 2023 716

Licitații Constanța Centru de monitorizare în Dumbrăveni! Ce firmă și-a adjudecat contractul pentru tehnică și echipamente (DOCUMENT)

11 Oct 2023 916

Update Anunț important al CT BUS. Este vizată linia de transport în comun 3

04 Oct 2023 797

CTBus Constanța UPDATE. Traseul liniei 3 este deviat

03 Oct 2023 721