„Mai constănţean decât cei care s-au născut aici"Mazăre a pus piatra de temelie la cartierul Henri Coandă (Galerie foto)

mazare-campussocial1.jpgConstantinescu: „Este un proiect unic în România. Încă din 2000, când eram consilier local, am văzut că în permanenţă cineva are nevoie de un acoperiş deasupra capului. Iar proiecte de acest gen există în toată Europa"

Primarul Radu Mazăre, alături de oficialităţi locale, dar şi de beneficiari, a inaugurat ieri lucrările la cartierul de locuinţe modulare Henri Coandă.

La eveniment au participat reprezentanţii Shapir Structures, firma care va ridica blocurile, Radu Briban, şeful House Consult, proiectantul lucrării, consilierii locali Ecaterina Prodan, Paula Cioceanu, Mădălina Popa, Gheorghe Stoica, Mihalache Muşat, Ibram Temur, Mircea Dobre, Ali Nurhan, Răducu Popescu, Daniel Georgescu, Ovidiu Cupşa, directori din Primărie, precum Ani Merlă, Ionuţ Pripişi, Ionel Pilat, Ion Marica, Radu Babuş, Constantin Babuş, dar şi consilieri judeţeni. Printre cei prezenţi s-au mai aflat Alexandru Mazăre, Lucian Băluţ, Răducu Mazăre, Sergiu Babinciuc şi Alexandru Florian Ilie.

Împăcat în faţa lui Dumnezeu

În prim-plan s-au aflat Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, care a oficiat o slujbă religioasă. „Această inaugurare reprezintă pentru mine, ca primar de 12 ani, cel mai de suflet proiect. L-am făcut ca să fiu împăcat în faţa lui Dumnezeu. Poate că iarna, când stăm la căldură şi avem ce mânca, nu ne gândim şi la cei care stau în frig, în bordeie de pământ. M-a apăsat mereu problema acestor mii de oameni. A fost ideea viceprimarului meu, Gabi Stan, căruia îi mulţumesc. (...) I-am rugat pe cei de la Shapir să se implice în acest proiect, să participe la licitaţie şi au acceptat chiar dacă nu prea câştigă mare lucru. Şi le mulţumesc", a declarat primarul Radu Mazăre, imediat după ce a făcut o „baie" prin mulţimea adunată în viitorul campus Henri Coandă. De altfel, la finalul evenimentului, oamenii strânşi să vadă investiţia au primit pachete cu alimente din partea Shapir Structures.

„Nicule, îţi mulţumesc"

Potrivit spuselor edilului, primele locuinţe vor fi inaugurate la finele lunii mai, începutul lunii iunie, iar următoarea tranşă în octombrie. „Nu puteam realiza nimic fără ajutorul lui Nicu (n.r. Nicuşor Constantinescu). Mereu, când am avut nevoie de ajutor, Nicu m-a sprijinit, şi CJC-ul la fel, şi pentru asta, Nicule, îţi mulţumesc", a subliniat Mazăre. La rândul său, şeful CJC a replicat: „Ce aş putea spune după Mazăre? Este un proiect unic în România. Încă din 2000, când eram consilier local, am văzut că în permanenţă cineva are nevoie de un acoperiş deasupra capului. Iar proiecte de acest gen există în toată Europa". Laude au venit şi din partea ÎPS Teodosie, care a recunoscut că niciodată nu a fost atât de emoţionat de un eveniment de acest gen. „Aţi devenit mai constănţean decât cei care s-au născut aici", i-a spus arhiepiscopul Tomisului bucureşteanului Radu Mazăre.

mazare-mazare2.jpgInvestiţia se ridică la 2.244 de euro pentru fiecare persoană care va locui în blocurile construite pe structură metalică. Valoarea totală a contractului este de 7.783.873 de euro. Un bloc va avea 48 de unităţi locative: 24 cu două camere, 15 cu trei camere şi 9 garsoniere. La temelia primul bloc a fost îngropat un hrisov, pe care scrie că „acest proiect este destinat oamenilor năpăstuiţi". Hrisovul mai conţine şi date despre proiectul campusului social „Henri Coandă".

Potrivit spuselor lui Radu Mazăre, în campus vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, locuri pentru grătare, o secţie de poliţie. De asemenea, vor exista trei tipuri de chirii: prima categorie de persoane nu va plăti nimic, cea de a doua categorie va plăti apa şi curentul, iar cea de-a treia - apa, curentul şi o chirie modică.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

neva

03 Apr, 2012 14:00

Un lucru pozitiv. Suntem datori si pentru cei defavorizati.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 652

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 552

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 714

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 968

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1286

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1564

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 969

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 762

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 815

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 682

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 587

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1005

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 614

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 740