Mici, băutură şi distracţie Pensionarii vor petrece de 1 Mai pe cheltuiala municipalităţii

Consilierii Municipali ai Constanţei se vor reuni, luni, în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se regăsesc 30 de proiecte de hotărâre care vor fi supuse votului aleşilor locali. La numărul 7 pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre ce priveşte modificarea HCL nr. 100 / 27.02.2012, în vederea organizării de activităţi festive pentru pensionari, cu prilejul zilei de 1 Mai. „În vederea realizării măsurilor de protecţie socială pe care legea le-a reţinut în sarcina autorităţilor publice locale şi venind în întâmpinarea principiilor de protecţie socială ale Uniunii Europene, propunem întărirea măsurilor de protecţie socială adresate pensionarilor, prin organizarea de activităţi festive pentru persoane vârstnice cu prilejul zilei de 1 Mai, în trei locaţii ale municipiului Constanţa. [...] Propunem ca alegerea celor trei locaţii în care se vor organiza activităţile festive (programe distractive, preparate la minut, băuturi etc.) să se facă în fiecare an prin grija Direcţiei de asistenţă persoane vârstnice şi nevoiaşe“, se arată în expunerea de motive.

Aşadar, începând de anul acesta, Direcţia de asistenţă persoane vârstnice şi nevoiaşe va fi cea care va găsi locurile strategice pentru întins grătarele, astfel încât tot mai mulţi pensionari să vină şi să se bucure de fumul micilor stropiţi cu bere.
Interesant este faptul că municipalitatea s-a gândit să aducă o modificare unei Hotărâri de Consiliu Local ce a fost adoptată în 2012 tocmai acum, în anul în care sunt programate două sesiuni electorale.

Să ne aducem aminte că şi acum doi ani, când a fost adoptată această HCL, au fost alegeri locale.
Să încerce oare municipalitatea să trezească memoria „gustativă“ a constănţenilor numai în anii electorali, organizând astfel de agape publice? Pentru cei care stau bine la capitolul „aduceri-aminte“, şi în anul (electoral) 2008 au fost organizate de 1 Mai aceleaşi petreceri câmpeneşti, în aer liber, care s-au soldat cu o veritabilă baie de mulţime pentru edilul-şef. Pe atunci, primarul Constanţei era prezent, alături de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, în Parcul Tăbăcărie, printre sutele de pensionari veniţi să deguste „tradiţionalii“ mici de 1 Mai Muncitoresc...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 714

Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 690

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 479

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 338

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 451

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 1044

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1865

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2298

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 620

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 545

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea cumpără servicii de consultanță implementare cerere de finanțare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 414

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 873

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1871

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 529

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 668