Administratie locala

Spectacol inedit, la Cumpăna, de Ziua Femeii (galerie foto)

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Primăria și Consiliul Local Cumpăna au organizat un spectacol inedit, așa cum se întâmplă în fiecare an la 8 Martie. La Căminul Cultural din localitate, doamnele şi domnişoarele din comună, precum şi invitatele acestora, au avut parte de o petrecere presărată cu momente artistice.
 
Persoanele invitate au început să sosească înainte de ora de începere a spectacolului, 13.00, iar sala mare a Căminului Cultural a început să se umple. Ulterior, acolo și-a făcut apariția și primarul ec. Mariana Gâju, care s-a felicitat cu invitații. S-au oferit flori și s-au făcut urări de „La mulți ani!“ printre cele care au dorit să participe la eveniment.
 
Mariana Gâju a ținut să le vorbească invitatelor cu acest prilej de sărbătoare. „De Ziua Internațională a Femeii, fie că suntem copii, fie că suntem maturi, dragostea o punem în slujba cinstirii mamei, care nu face altceva decât să aducă viața pe pământ, copii minunați la lumină, la soare, pe care îi crește cu credință și speranță. Pentru a da drumul la programul pregătit pentru dumneavoastră, vrem să vă creăm o atmosferă călduroasă, dar căldura vine din iubirea pe care v-o purtăm. Mulțumesc, dragi colege, funcționari publici, pentru ziua minunată pe care ați creat-o astăzi“, a declarat Mariana Gâju.
 
Atmosfera a fost întreținută de formaţia Amigo, din Cumpăna, de ansamblul folcloric „Româncuţa“, tot din localitate, precum şi de actriţa Mirela Pană. Tot cu ocazia spectacolului de ieri, cele aproximativ 200 de invitate au avut posibilitatea să facă fotografii pe care să le ia acasă și să rămână în memoria participantelor drept o amintire plăcută a zilei de 8 Martie 2017.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înţepată de albină Elicopterul SMURD, intervenţie la Feteşti pentru o femeie ce a intrat în şoc anafilactic

01 May 2017 3790

Editorial Ziua Internaţională a Mall-ului şi pretinsa fericire

28 Mar 2017 1075

Sondaj de opinie Ce spun părinţii despre legalizarea cadourilor pentru dascăli la ocazii speciale

13 Mar 2017 1333

Editorial „8 Martie“ în fiecare zi

11 Mar 2017 710

Este ziua lui Sharon Stone, actrița din Basic Instinct

10 Mar 2017 684

Alex Florea, reprezentantul României la Eurovision, concertează într-un club din Constanța

08 Mar 2017 1274

De Ziua Femeii, ia formă întrebarea „Când este Ziua Internațională a Bărbatului?”

08 Mar 2017 807

Doamnele şi domnişoarele, sărbătorite într-un cadru special la Cumpăna (galerie foto)

08 Mar 2017 1203

Tablou de 8 Martie! Cine sunt femeile puternice din sistemul de apărare! (fotoreportaj)

08 Mar 2017 1439

Google a pregătit un Doodle special de Ziua Femeii!

08 Mar 2017 511

Femeile din Poliţia Constanţa felicitate cu ocazia zilei de 8 Martie (galerie foto)

08 Mar 2017 538

„Te iubesc!“, de Ziua Femeii, la Teatrul „Oleg Danovski“

08 Mar 2017 1245

Ştiţi care este semnificaţia zilei de 8 Martie? De când se serbează şi când a devenit zi oficială

08 Mar 2017 1635

Balul Primăverii, dedicat zilei internaţionale a femeii, la Aliman. Ce firmă s-a ocupat de eveniment (document)

07 Mar 2017 739

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca aprecierea profesorilor prin oferirea de cadouri la ocazii speciale să fie legalizată?

06 Mar 2017 8231

Editorial Amintiri cu gust de cozonac fierbinte

06 Mar 2017 1172

Editorial Primăvara a venit cu multe flori, cu soare, dar şi cu vânt în portofele!

03 Mar 2017 961

Ghidul petrecerilor organizate de 8 Martie la Constanţa (galerie foto)

01 Mar 2017 1616

Spectacol inedit de Ziua Femeii, în comuna Topalu

23 Feb 2017 586

Tragedie la Constanța aflată de la IPJ Vaslui. Femeie decedată pe plaja din Mamaia. În prag de An Nou

05 Jan 2017 5840

În 2017, de Ziua Femeii, Richard Clayderman va susţine un concert la Constanţa

29 Dec 2016 1785

Crimă dublă în ziua de Crăciun. Mama, de 36 de ani, și fiica, de 14 ani, găsite în fântână. Tatăl a încercat să se sinucidă

26 Dec 2016 3886

Astăzi este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenței împotriva femeii

25 Nov 2016 887

Visase că va muri în ziua nunții ei şi aşa s-a întâmplat

22 Nov 2016 837

Astăzi sărbătorim Ziua Bărbatului

19 Nov 2016 1376

Ministrul delegat Maria Ligor, la dezbaterea „Combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice“

07 Oct 2016 488

Din spatele uşilor închise Caz real desprins parcă dintr-un film de groază. Cum s-a petrecut nebunia crimelor de la Cernavodă

26 Sep 2016 5798

UPDATE O femeie a murit după ce i s-a făcut rău pe strada Dezrobirii (galerie foto)

04 Sep 2016 4170

Afacerista vizată de percheziţiile de azi din Mamaia, transportată la Urgențe în timpul audierilor la Parchet

31 Aug 2016 1103

O turistă a fost muşcată de un câine pe plaja de la Trei papuci

20 Aug 2016 2892

O turistă din Germania a căzut într-o prăpastie, în Munţii Făgăraş

19 Aug 2016 737

Unei turiste i s-a făcut rău la festivitatea de Ziua Marinei

15 Aug 2016 1078

Ştiaţi că...? Vivien Leigh, considerată „esenţa femeii britanice”...

08 Jul 2016 740

Bărbatul ce a bătut o femeie în Mamaia în 2015 a ajuns pe mâna polițiștilor într-un alt dosar. Acum este vorba de tentativă de omor

30 Jun 2016 1331

Stelei Popescu i s-a furat un inel cu nouă briliante

26 Jun 2016 1557

A scăpat de accidentul de microbuz de la Braşov pentru că a primit o altă partitură muzicală

18 Jun 2016 1072

Crimă teribilă! Şi-a omorât propria mamă, după ce ar fi primit un telefon de la Dumnezeu

08 Jun 2016 714

Femeia cu Alzhaimer, dată dispărută de familie, a fost omorâtă într-un accident rutier!

02 Jun 2016 2924

O româncă a fost ucisă de soț în parcarea unui aeroport din Spania

02 Jun 2016 884

Chioşcul de ziare de la Delfinariu, unde a murit Adriana Farcaş, se redeschide (galerie foto+ video)

01 Jun 2016 1313

UPDATE 4. Copiii femeii nu ştiu nimic încă Adriana Farcaş, tânăra mamă ucisă pentru un pachet de ţigări, este condusă pe ultimul drum! (galerie foto+video)

30 May 2016 10406

Criminalul femeii ucise la Delfinariu și-a recunoscut fapta! Ce a povestit anchetatorilor (video)

29 May 2016 9059

Flori, coroane, lumânări și multă tristețe pentru Adriana Farcaș. Sângele crimei a fost curățat... (galerie foto)

29 May 2016 3664

Mesaje de condoleanţe, adresate soţului femeii înjunghiate la Constanţa

28 May 2016 5331

Trupul neînsufleţit al femeii înjunghiate a fost depus la Casa mortuară

28 May 2016 3121

UPDATE 11 Vânzătoarea de la chioşcul din staţia de autobuz de la Delfinariu a fost înjunghiată. Femeia a murit la spital (galerie foto + video)

27 May 2016 71326

O bătrână din Constanţa, „uşurată” de bani prin metoda „Accidentul”

25 May 2016 978

UPDATE- O femeie s-a spânzurat la Tariverde. Medicii s-au deplasat cu elicopterul SMURD la caz

22 May 2016 1364

Nepotul femeii găsită moartă pe Transfăgărăşan a fost arestat preventiv

19 May 2016 996

A ieșit din apă cu rechinul prins de braț

16 May 2016 869