Omofon.ro 27 dintre cele mai emoţionante fotografii din toate timpurile (galerie foto)

Cum măsurați puterea unei fotografii? Nu vorbim de efectele concrete pe care, de-a lungul istoriei, le-au avut unele imagini, ci de intensitatea sentimentelor pe care le transmit. Iar asta depinde invariabil de ochiul care priveşte aceste fotografii. Unii numesc imaginile de mai jos „cele mai puternice fotografii”. Însă, vă lăsăm pe voi să decideţi dacă  sunt emoționante.
 
Unele imagini descriu câteva dintre cele mai negre episoade prin care a trecut omenirea, altele spun poveşti înduioşătoare despre ataşament, dragoste, loialitate sau generozitate. Cert este că ele valorează mai mult decât 1000 de cuvinte, scrie omofon.ro.
 
Priviți mai jos 27 dintre cele mai emoționante fotografii din toate timpurile. Cu siguranță, aceste capodopere vă vor uimi și intriga.
 
1. Un proprietar al unui hotel toarnă acid în piscină, în timp ce câțiva oameni de culoare fac baie în ea – 1964.

2.Un miner de 8 ani, Statele Unite ale Americii, 1990.

3 . O campanie UNICEF cu un mesaj emoționant: “Orice copil are nevoie de o familie.”

4. Puterea și frumusețea creaturilor mării.

5. ​Tinere Skaterițe în Teheran.

6. O mamă se ascunde rușinată, după ce și-a pus la vânzare cei 4 copii – Chicago, 1948.​


7. ​Sergentul Frank Praytor hrănește un pisoi în timpul războiului din Coreea.


8. Situația dificilă a copiilor din Sudan.

9. Ham, primul cimpanzeu care a ajuns în spaţiu, zâmbește la cameră.


10. ​O fetiță fără adăpost își ține prietenul mort în brațe.

11. Alcool ilegal vărsat în timpul prohibiției, Detroit, 1929.

12. Copii mâncând cina de Crăciun în timpul Marii Depresii: varză și napi, 1930.​


13. Fiecare poveste are două versiuni…

14. Thania Sayne se sprijină pe piatra funerară a soțului ei cu o zi înainte de aniversarea căsătoriei lor (octombrie 2013).​

15. Sergentul Ken Kozakiewicz (23 de ani) plânge, dupăce a aflat că sacul de la picioarele lui conține rămășițele prietenului său Andy Alani.

16. 
 Când omenirea eșuează: O fetiță africană într-o grădină zoologică umană, Belgia 1958.​

17. Doi profesori voluntari le oferă o lecţie gratuită copiilor săraci din New Delhi, India.

18. Un oficial turc tachinează câțiva copii armeni înfometați, arătându-le o bucată de pâine, în timpul genocidului armean din 1915.​

19.
 Ultima îmbrățișare – Bangladesh.

20. O soră medicală îi scrie ultimele cuvinte ale unui soldat britanic – Primul Război Mondial.​

21. O fetiță de 10 ani fericită, după ce a divorțat de soțul său, un adult.

22
Un afgan servește cu ceai un soldat american.

23. 100.000 de călugări se roagă pentru o lume mai bună

24. 
 Un preot se roagă pentru victimele de pe Titanic înainte ca acestea să fie înmormântate în mare – 1912.​

25. Un cerșetor aleargă pe lângă trăsura regelui George al V-lea – 1920​

26. Poliția nazistă măsoară nasul unui bărbat, pentru a vedea dacă este sau nu evreu. Hitler era de părere că nasul evreilor este mai mare decât nasul arienilor.​

27
.Panou publicitar pentru Atabrina, un medicament împotriva malariei, Papua, Noua Guinee, Al Doilea Război Mondial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Vama Veche și Marea Neagră în eforie cromatică (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 555

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1735

Muzeul Național de Istorie a României „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară", catalog de expoziție

14 Apr 2024 627

Știri Constanța Intervenție de urgență noaptea trecută pe o stradă din municipiu. Au intervenit pompierii (FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 1631

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1200

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 988

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 816

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 572

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 907

Protest la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1598

Mișcarea ”România renaște”, proiectul care îl promovează pe Mircea Geoană și-a lansat oficial site-ul

13 Feb 2024 2995

Județul Tulcea Bal organizat ca pe vremuri în satul tulcean Enisala (VIDEO)

03 Jan 2024 775

LIVE VIDEO Constanța La Capul Turcului din Eforie Sud, lebedele fac senzație. Fotografii din dronă (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

03 Jan 2024 1337

Sediul SPIT Constanța, plin de oameni care-și plătesc taxele încă din prima zi (FOTOREPORTAJ +VIDEO)

03 Jan 2024 1556

Știri Constanța Coș de gunoi distrus după ce au lăsat petardele să explodeze în el (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1127