Religiile monoteiste, discutate la Arhiepiscopia Tomisului

In perioada 3 - 4 iulie, peste 50 de invitati din tara, dar si de peste hotare, vor fi prezenti la cele doua simpozioane organizate la sediul Arhiepiscopiei Tomisului. Alaturi de acestia, vor fi prezenti profesori si studenti ai facultatilor de Teologie si Drept din cadrul Universitatii Ovidius Constanta.

La cea dintai manifestare, dezbaterile participantilor se vor axa pe tema "Regimul juridic al religiilor monoteiste din Uniunea Europeana". Centrul de studii si cercetari religioase si juridico-canonice care functioneaza in Universitatea Ovidius si a stat la baza simpozionului este unic in Europa. Prin aceasta manifestare, Facultatea de Teologie isi propune sa duca la o mai buna cunoastere a crestinismului, mozaicismului si islamismului. Temele, care vor fi abordate in timpul evenimentului, vor fi discutate pentru prima oara in cadrul unui simpozion national sau international, desfasurat in tara. Pe 4 iulie, la o alta manifestare de aceeasi importanta, gazduita tot de Arhiepiscopia Tomisului, vor fi prezenti juristi romani si straini. "Dreptul european si dreptul national" este subiectul principal pe care personalitatile din lumea juridica si profesorii Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Ovidius il vor aborda pe durata evenimentului. Tematica tratata este de actualitate si va contribui la armonizarea legislatiei romanesti cu cea a Uniunii Europene.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 415

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

30 Apr 2024 458

Horoscop pentru duminică, 28 aprilie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

28 Apr 2024 527

Horoscop pentru sâmbătă, 27 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

27 Apr 2024 553

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

26 Apr 2024 738

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 377

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 774

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 591

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 717

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 680

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 1022

Horoscop pentru miercuri, 10 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

10 Apr 2024 653

Vlad Matei Pascu, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai – „În momentul de față aș da orice să dau timpul înapoi, să fac lucrurile diferit!“

09 Apr 2024 761

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 665