Frâncu sau Brânzoi Cu cine ţine Banias?!

deschidere1.jpgAstăzi, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are loc concursul pentru conducerea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret

Aşa cum deja ne-am obişnuit, în organizaţia judeţeană a PDL Constanţa umblă un zvon potrivit căruia preşedintele interimar Mircea Banias ar susţine un om al PSD-iştilor.

Mircea_Banias_01.jpgDe data aceasta este vorba despre Elena Frâncu, candidată la postul de director al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Constanţa. După comasarea Direcţiei de Sport (condusă de Frâncu) cu cea de Tineret (la şefia căreia se afla pedelista Cristina Brânzoi) a trebuit să se aleagă o singură conducere pentru nou-creata structură. Aşa că, dintre Brânzoi şi Frâncu, susţinută o lungă perioadă de vreme de către PSD-işti, interimar a fost aleasă fosta handbalistă. Numai că, astăzi, la concursul organizat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de la ora 10.00 se vor afla amândouă, pentru a se lupta pentru fotoliul de director al DJST. Umblă vorba că Banias, cu toate că ar fi trebuit să-şi arate sprijinul pentru colega sa de partid, ar fi pus o vorbă bună, „la centru", pentru Elena Frâncu. Şi asta, în ciuda faptului că mai toată lumea o consideră „omul PSD-iştilor", nicidecum o simpatizantă a Partidului Democrat Liberal. Mai mult decât atât, se pare că Mircea Banias zice una în organizaţie şi face alta la telefon.

Motiv de râcă-n BPJ

„Legenda" spune că Banias a fost sunat pentru a fi întrebat cui îi oferă sprijinul său şi a indicat-o pe Frâncu, chiar dacă acest lucru nu s-a discutat în Biroul Permanent Judeţean. Şi, potrivit statutului PDL, orice susţinere are nevoie de aprobarea membrilor BPJ. Este lesne de înţeles că, dacă zvonurile se vor adeveri, o parte dintre membrii BPJ-ului vor avea ceva comentarii de făcut la adresa lui Banias, care, din punctul lor de vedere, nu s-ar afla la prima abatere de acest gen. Evident, orice încercare de a-l contacta pe Mircea Banias a fost sortită eşecului. Însă Constantin Avătavului, secretarul executiv al Biroului permanent Judeţean al PDL Constanţa, spune că s-a decis în structura de conducere să nu se dea nicio recomandare. „Nu mai este cu recomandări de când s-a abrogat ordonanţa 37", a declarat Avătavului. Acesta a mai spus că nu ştie dacă vreun coleg de-al său de partid candidează, însă a stat, s-a gândit şi a concluzionat: „Cred că se duce Cristina (n.r. Brânzoi)". La rândul său, Elena Frâncu spune că nu are susţinerea nimănui pentru că nu este membrul niciunui partid. „Am susţinerea valorii profesionale. Este un concurs şi atât. Nu m-am întâlnit cu nimeni (n.r. făcând referire la Mircea Banias) pentru că am avut treabă. Nu am cerut sprijin nimănui. Am avizul constănţenilor şi doresc succes tuturor participanţilor", a spus Elena Frâncu. Cristina Brânzoi nu a putut fi contactată pentru s-şi spune părerea în legătură cu zvonul că Mircea Banias o va susţine pe contracandidata sa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gica

22 Nov, 2010 07:18

dar el este un om al psd ului nu exista nici un fel de indoiala,acest om ar vrea sa fie peste tot,asa face tot timpul cum se termina o sedinta cum pune mana pe telefon.nici nu stiti cat este de parsiv acest om,primeaza propriul interes.nu vrea constructie in partid,el este sclavul psd ului

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 427

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 672

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 924

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1235

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1511

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 939

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 750

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 583

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 801

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 669

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 580

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 963

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 602

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 725

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 741