PDL Constanţa nu-şi va asuma directorii neperformanţi Planul B al lui Chiru pentru deconcentrate

deschidere.jpgNoul preşedinte al PDL Constanţa va discuta la Bucureşti şi problema funcţiilor de conducere ocupate de directori cu altă susţinere politică

Democrat-liberalii constănţeni vor definitiva la sfârşitul săptămânii criteriile de evaluare a activităţii directorilor de instituţii deconcentrate susţinuţi de PDL. Organizaţia judeţeană a PDL Constanţa are însă şi un plan B, despre care preşedintele Gigi Chiru ne-a vorbit în premieră.

Chiru_Cristina-Eugen-Virgil.jpgDespre evaluările ce urmează la vârful instituţiilor descentralizate, Gigi Chiru ne-a declarat că în urma analizei activităţii fiecăruia dintre directori se va stabili dacă PDL Constanţa îşi va menţine sprijinul acordat pentru fiecare dintre ei sau, din contră, îl va retrage. „Dacă în urma evaluărilor se dovedeşte că actul managerial este defectuos în cazul unui director sau altuia, vom propune înlocuirea lui, însă nu înseamnă neapărat că va fi şi înlocuit din funcţie. Noi îi vom retrage însă sprijinul politic pentru acea funcţie. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să se menţină fără sprijin politic", ne-a declarat şeful PDL Constanţa.

Chiru: „Vom căuta specialişti, chiar neafiliaţi politic"

Noul preşedinte al PDL Constanţa are şi un „plan B", legat de funcţiile de conducere ale instituţiilor descentralizate ocupate de directori susţinuţi de alte partide. Întrebat ce acţiuni va întreprinde, de pildă, în cazul directorilor de deconcentrate care şi-au câştigat funcţiile în instanţă, Christian Gigi Chiru a precizat că aceştia nu pot fi evaluaţi de către comisia organizaţiei judeţene pe care o reprezintă, întrucât nu au fost propuşi şi susţinuţi de PDL. „Pe aceşti directori nu-i putem evalua noi, pentru că nu ni-i asumăm, întrucât nu au susţinere politică din partea PDL. Cu siguranţă, pe agenda noastră există şi această temă, de a face demersuri de numire în fruntea instituţiilor conduse de directori cu altă susţinere politică, a unor reprezentanţi ai PDL sau chiar a unor specialişti neafiliaţi politic, dar care să aibă susţinerea noastră, pentru a putea să ni-i asumăm. Scopul este acela de a asigura o aplicare cât mai coerentă a programului de guvernare. Vom căuta în principal specialişti", a subliniat preşedintele PDL Constanţa.

Directori susţinuţi de PNL sau PSD

Eugen Bola, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Cristina Samoilă - şefa Casei Judeţene de Pensii şi Virgil Lungu - directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Cultural sunt directori care au reuşit să se menţină la conducerea instituţiilor după ce au atacat în instanţă decizia de schimbare a lor din funcţii. Gigi Chiru a explicat, în acest context, de ce este nevoie ca un director de instituţie să vină din rândul PDL sau să nu fi avut un istoric politic. „Domnul Bola, de exemplu, care are susţinere liberală din câte ştiu, poate asculta mai degrabă de ceea ce-i spun şefii dumnealui pe linie politică, şi nu de sarcinile pe care le are de îndeplinit în contextul aplicării actului de guvernare", a precizat preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Constanţa. Gigi Chiru a adăugat că va discuta zilele următoare la Bucureşti şi chestiunea posturilor de conducere de la descentralizate ocupate de persoane cu altă susţinere politică.

Dacă despre Eugen Bola se ştie că are susţinere liberală, iar despre Virgil Lungu la fel, susţinerea Cristinei Samoilă la Casa de Pensii este incertă. Surse democrat-liberale ne-au declarat că deşi Samoilă ar avea rădăcini social-democrate, ar fi completat o adeziune şi la PDL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

manager

06 Apr, 2011 16:15

nu trebuie sa fii aviator ca sa fii un bun manager la aeroport.

Bola ala de mult trebuia sa plece

28 Mar, 2011 17:03

Bola s-a pus pe scaun si nu a mai vrut sa plece, politica guvernului trebuie facuta de oamenii guvernului pdl

criteriu

28 Mar, 2011 10:42

Bravo Chirule - pai performanta este data de apartenenta politica?????? Halal criterii. Vezi ca sunt directori care nu au nici o legatura cu institutiile pe care le conduc - Vladut, Manafu etc. Bai Bola daca cumperi o asina cu CD si inchidere centralizata Chiru o sa te lasa la ITM.

Articole asemanatoare

De Dragobete, Asociaţia „Suflete deschise” lansează un nou îndemn - Iubește pe toată lumea!

25 Feb 2024 671

ZIUA LIVE. Curajul, cea mai importantă moștenire pe care o avem de la daci. „Dacii aveau această dorință de libertate“

14 Apr 2022 1631

ZIUA LIVE. Aurel Mototolea. „Dacii ne-au transmis genele” (VIDEO)

13 Apr 2022 1623

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Tropaeum Traiani, reper latin al României și emblema milenară a Dobrogei (galerie foto+video)

28 Oct 2021 5391

Noaptea Muzeelor 2021 MINA Constanța. Personal costumat în daci și romani, uniforme școlare din perioada comunistă și alte categorii de bunuri culturale

13 Jun 2021 1697

Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța Noaptea Muzeelor la Tomis

04 Jun 2021 2378

Nicolae Furdui Iancu, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști, își serbează azi onomastica

06 Dec 2020 6703

„Dobrogea Digitală” – „Monumentul triumfal de la Adamclisi” (1977) Legendarul Mars Ultor, divinitatea protectoare de pe „biserica lui Adam”

15 May 2020 4829

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 8 februarie 2019

08 Feb 2019 2427

Constanța. Piața Ovidiu un real conglomerat balcanic Între ”Trandafirul de la firida mea”, ”Noaptea Muzeelor” și festivalul culinar (galerie foto+video)

19 May 2018 13454

Renault Romania recheamă în service mai multe autovehicule Daci Duster. Ce probleme au fost identificate

22 Mar 2018 2222

#citeşteDobrogea Vinurile dobrogene de altădată. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

30 Dec 2017 4607

Astăzi, îşi serbează onomastica. Constănţeni care poartă numele Sfântului Andrei (galerie foto)

30 Nov 2017 3200

Revista presei locale

21 Aug 2017 2628

Revista presei locale

19 Aug 2017 2486