Vârfuri ale Constanţei Cine sunt cei trei care primesc Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Preşedintele Traian Băsescu semna, pe 28 ianuarie, o serie de decrete de decorare a mai multor oameni de cultură. Printre aceştia se numără Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanţa, compozitorul Dumitru Lupu şi actorul şi regizorul Liviu Manolache, directorul general al Festivalului de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”. Cei trei primesc astăzi, la Constanţa, medaliile şi diplomele aferente Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, care le vor fi înmânate de Smaranda Oţeanu Bunea, directorul fondator al Operei Comice pentru Copii.
 
Casa de Cultură Constanţa va fi, astăzi, gazda unei eveniment inedit. Compozitorul Dumitru Lupu, actorul şi regizorul Liviu Manolache şi directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, vor primi, din partea Smarandei Oţeanu Bunea, directorul fondator al Operei Comice pentru Copii, diplomele şi medaliile Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, cu care au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu. Evenimentul are loc la ora 12.00, între două reprezentaţii ale piesei pentru copii „Soacra cu trei nurori”, pusă în scenă de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. La festivitate vor fi prezenţi numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi oameni de cultură din Constanţa.
 
„Cu perseverenţă, am reuşit”
 

Gheorghe Ungureanu este directorul Casei de Cultură Constanţa din 2002. Este omul care aduce, la malul mării, cele mai de succes spectacole din România, cel care face astfel încât sala instituţiei pe care o conduce să devină, la fiecare spectacol, neîncăpătoare. În cartea de onoare a Casei de Cultură Constanţa semnează, la invitaţia lui Ungureanu, cei mai mari artişti români, de la interpreţi, la balerini şi actori.
În mai bine de un deceniu de când conduce Casa de Cultură, Gheorghe Ungureanu a reuşit să „resusciteze” cultura pe scena constănţeană. Într-un interviu acordat recent cotidianului ZIUA de Constanţa, Ungureanu mărturiseşte: „La început a fost foarte greu să aduc publicul constănţean în sala Casei de Cultură, pentru că are o capacitate mare, anume 735 de locuri şi oamenii nu erau învăţaţi. Cu perseverenţă, am reuşit. M-au încurajat şi actorii. Horaţiu Mălăele. Florin Piersic. Au văzut sala goală uneori, s-a jucat şi cu doar 200 de peroane în sală. Dacă nu eram susţinut de ei, poate aş fi abandonat”. Dar mi-am spus «nu». Iar lumea, încet-încet, a început să vină la spectacole. După un an de zile, greu, foarte greu, am reuşit”.
 
Un destin închinat muzicii

 
Originar din Giurgiu, compozitorul Dumitru Lupu a urmat Liceul de Muzică din Piteşti şi ulterior Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, Secţia Canto-Pperă. Lupu a fost dirijor la Teatrul „Alexandru Davilla” din Piteşti şi la Teatrul Fantasio din Constanţa.
Sute de cântece din fonoteca Radio-Difuziunii Române poartă semnătura lui Dumitru Lupu, ca şi numeroase spectacole şi filme pentru copii. Dumitru Lupu este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea „Ovidius” Constanţa.
 
Meet Manolache! Liviu Manolache
 

Liviu Manolache a absolvit Institutul de Teatru, Film, Televiziune „I. L. Caragiale” Bucureşti, Specializarea Actorie - Teatru, Film. Actorul şi regizorul constănţean a jucat în zeci de piese de teatru, dintre care amintim „Titanic vals”, „Oedip”, „Chiriţa la băi”, „O noapte furtunoasă”, „Rinocerii”, „Desculţ în parc”, „Mincinosul”, „Revizorul” şi „Aceşti îngeri trişti”. Pe Manolache l-aţi putut vedea şi în filme precum „Eu, tu şi Ovidiu”, „Faleze de nisip”, „Unde pleacă păsările călătoare”, „Căderea Constantinopolului”.

Cunoscutul actor constănţean a fost distins, de-a lungul vremii, cu numeroase premii. Menţionăm aici Trofeul Festivalului de la Alacati - Turcia pentru „Paparudele” (2006), Premiul special al Juriului pentru Muzica spectacolului „Sânziana şi Pepelea” - Festivalul de Comedie Galaţi, Premiul pentru Muzica spectacolului „Oedip” - Festivalul Timişoara Muzicală.
Liviu Manolache a semnat regia spectacolelor „Regele Cerb”, „Opera de trei parale”, „O călătorie fără egal”, „Paparudele”, „Rămăşagul”, „Piatra din casă”, „Sânziana şi Pepelea”.
În primăvara lui 2010, Liviu Manolache a preluat ştafeta organizării Festivalului „Mamaia Copiilor”, după ce „motorul” acestui eveniment, compozitorul Aurel Manolache, tatăl lui Liviu Manolache s-a stins din viaţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

constanta

22 Feb, 2014 20:18

NOROC de Constanta ca mai are si oameni de dat exemplu. Intr adevar, DUMITRU LUPU este unul din marii compozitori/ oameni de muzica adevarati ai orasului si ai Romaniei iar LIVIU MANOLACHE urmeaza traditiile inaintasilor lui. E bine ca ei sa primeasca premii. Dar nu si fenomene care ar trebui date afara din Cta dar nu vede nimeni, un exemplu major fiind dnul Rugina, care se da dr, infipt unde nu i fierbe oala si mentionat vreodata pentru vreun premiu. Ar fi cazul sa vedeti lucrurile real.

Articole asemanatoare

Expoziție de fotografie la Constanța Artistul Ovidiu Ungureanu expune la Muzeul Național al Marinei Române

09 Apr 2024 444

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 iunie 2023

03 Jul 2023 1199

Primăria Constanța a decis Axatel Service livrează noile sirene de alarmare a populației (DOCUMENTE)

20 May 2023 1993

In memoriam Gheorghe Ungureanu, fostul director al Casei de Cultură Constanța, ar fi împlinit vârsta de 72 de ani

14 Apr 2023 1478

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 aprilie 2023

11 Apr 2023 1780

Doliu în sportul constănțean. „A fost un mentor și îndrumător pentru mulți dintre noi!“

07 Mar 2023 8205

Fotbaliștii de la Rapid București s-au reunit. Farul Constanța încheie vacanța pe 4 ianuarie

02 Jan 2023 1764

CS Marina Constanța, pe locul întâi la judo în clasamentul general al Cupei CSM Sfântu Gheorghe (GALERIE FOTO)

23 Nov 2022 2508

S-a stabilit cine va fi directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța

10 May 2021 7516

Solicitarea lui Gheorghe Ungureanu tratată cu dispreț, postmortem. Se interzice amplasarea de mijloace de publicitate pe clădirea Casei de Cultură din Constanța

27 Apr 2021 2835

Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, condus mâine pe ultimul drum

15 Apr 2021 2689

Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, a decedat

14 Apr 2021 12230

Un consilier USR PLUS vrea interzicerea panourilor publicitare pe clădirea Casei de Cultură din Constanța. Directorul instituției spune că reclamele asigură 10% din venituri

10 Feb 2021 2844

Oficial! DNA Constanța renunță la urmărirea penală într-un dosar desprins dintr-o anchetă celebră. Cine sunt cei vizați

29 Dec 2020 4517

Câștigătoarea Bravo, ai stil Celebrities 2020 Cântăreața Alexandra Ungureanu, la ceas aniversar

28 Dec 2020 3531