Dezvăluiri.ro „Odele” închinate lui Teodosie, în atenția Statului Major al Forțelor Navale

Pe data de 12 decembrie arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a împlinit 61 de ani. Momentul a ajuns în atenția opiniei publice prin faptul că Fanfara Forțelor Navale s-a cocoțat pe garajul din curtea Palatului Arhiepiscopal și a susținut un scurt recital în fața episcopului și a unei mici audiențe. Tabloul ne-a reamintit de odele aduse de militari “conducătorului iubit” la fiecare zi de naștere. 

Pentru a ne lămuri de ce Armata României, prin diferitele sale structuri, face aceste gesturi în fața anumitor persoane aflate în vizorul DNA, am solicitat un punct de vedere oficial Statului Major al Forțelor Navale. Prin intermediul biroului de presă am aflat că “între structurile militare de garnizoană şi autorităţile publice civile de pe raza acestora există protocoale de colaborare, care vizează organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a unor ceremonii care se organizează cu diferite ocazii. Colaborarea cu autorităţile religioase din Constanţa se realizează, de mai mulţi ani, în baza unui parteneriat, care cuprinde atât participarea militarilor la evenimentele religioase, cât şi participarea clericului la evenimentele militare”. Desigur, pe 12 decembrie NU a fost niciun eveniment religios, doar ziua de naștere a inculpatului Teodosie Petrescu. 

Un articol de Călin GAVRILAȘ
Sursa foto dezvaluiri.ro
Articolul integral poate fi citit pe dezvaluiri.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dezvaluiri.ro Soțul Dianei Șoșoacă a agresat un tânăr la un protest de susținere a bisericii ilegale (VIDEO)

11 Jun 2022 4292

Femeia din Constanța care a învins moartea de două ori. Dezvăluiri incredibile

04 Aug 2018 2183

Dezvaluiri.ro Un profesor și decanul de la Teologie, suspectați de DNA pentru fraudarea unor examene!

27 Aug 2017 5306

dezvaluiri.ro Vino azi la Capidava Rock Fest!

21 Jul 2017 3209

Dezvaluiri.ro Rockul cucerește Capidava, misterioasa cetate a regelui get Dapyx

27 Jun 2017 2990

dezvaluiri.ro Fost consul al României în Israel, în stenogramele Teodosie - DNA

07 Mar 2017 7210

dezvaluiri.ro Oficiali ai Ministerului Culturii și-au aprobat singuri un contract la Mormântul Hypogeu, pe banii CJ Constanța?

16 Jan 2017 3318

UPDATE. Dezvaluiri.ro Direcția Antifraudă APIA, control la Arhiepiscopia Tomisului! Sunt vizate subvențiile între 2010 și 2016 de la Nazarcea

28 Nov 2016 3461

Dezvaluiri.ro Apă contaminată la robinetele din Saraiu!

25 Nov 2016 2817

dezvaluiri.ro Universitatea „Ovidius” intervine în cazul plagiatului de la Facultatea de Teologie. Conferențiarul Bogdan Chiriluță va ajunge la Comisia de Etică!

09 Nov 2016 3220

dezvaluiri.ro Afaceri necurate cu islazul Hârșovei! Consilierii Brătianu George și Mihai Tudor și-au luat ilegal terenuri pe vremea primarului Nădrag

28 Oct 2016 4037

UPDATE. Exclusiv Dezvaluiri.ro Prima reacție a Patriarhului Daniel împotriva inculpatului Teodosie

24 Oct 2016 7803

dezvaluiri.ro Hoție la Teologie. Pr. Bogdan Chiriluță, mâna dreaptă a inculpatului Teodosie, a fraudat examenul de conferențiar universitar!

21 Oct 2016 6307

dezvaluiri.ro Teodosie, tras pe linie moartă de DNA! Se pregătește un Episcop-Vicar pentru Constanța?

18 Oct 2016 10345

dezvaluiri.ro Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal în dosarul fermei Nazarcea

17 Oct 2016 9099