Cum a reuşit Radu Mazăre să promoveze staţiunea Mamaia

Vrem nebunie, vrem paranghelie, vrem delir - mergem la Mamaia. Vrem altceva decât petreceri, fiţe, delir - nu vom găsi acest altceva nici în acest sezon estival la Mamaia.    

Delir, mulţi bani şi lipsă de inspiraţie sunt ingredientele de top ale unui hit şi implicit ale unui sezon estival anunţat cu surle şi trâmbiţe de edilul Constanţei la începutul acestui an.
Dacă ideea a fost să copiem un „hit”, deşi firesc era să creăm unul, aceasta înseamnă că puteam copia orice, puteam să ne inspirăm de oriunde, dar de ce oare s-a ales drept sursă de inspiraţie tocmai o melodie considerată imnul beţivilor în Croaţia?

Consecinţele nefaste ale unei astfel de compoziţii copiate de la croaţi nu au întârziat să apară. Hitul este parodiat, iar criticii nici nu vor să audă de Viva Mamaia.

Hitul seamănă izbitor cu melodia „Delirium tremens“ a croaţilor Tonci Hujic, Madre Badessa şi Petar Graso, melodie despre care se spune că este imnul beţivilor. Este aşadar imnul Mamaia, imnul beţivilor? O primă dovadă care ne face să dăm crezare unei astfel de idei este chiar prezenţa sintagmei „Delirium tremens” care apare şi în hitul staţiunii Mamaia: „Oh, oh, şi nu e nici un stres/Oh, oh, e Delirium Tremens”. Involuntar şi fără prea mare efort intelectual, cuvântul delir care apare şi-n versurile hitului Mamaia sub forma „delirium”, ne duce clar cu gândul la beţie, la letalele droguri, la starea de inconştienţă. Dacă ţinem cont că definiţia cuvântului delir din dicţionar este următoarea: „Tulburare a conştiinţei, manifestată prin halucinaţii, aiurări, iluzii”, prea multe cuvinte nu mai sunt de spus.

Interesant este ce se află în spatele acestui delir? Nu numai că avem, citând criticii, „o copie nereuşită, cu versuri îndoielnice şi rime forţate”, dar avem (oare?) şi un DNA pe urmele hitului. Aşa că, dacă ar fi aşa treaba cu DNA-ul, nu numai delirul se impută, ci şi banii cheltuiţi pe această piesă.