Editorial Corupţia va continua să ucidă, ca un criminal în serie protejat de oricine vine la putere. Subiectul Colectiv



Abia s-au împlinit trei luni de la tragedia care a schimbat (sau ar fi trebuit să schimbe) faţa României, iar lucrurile par, din păcate, să fi fost deja uitate. Iar aici nu mă refer la contradicţia dintre slabele impulsuri hashtag-uite #colectiv care apar acum pe Facebook şi solidaritatea covârşitoare exprimată în urmă cu doar câteva zeci de zile (daca vreţi să privim aşa) pe aceeaşi reţea de socializare.
 
Nici nu mă refer la aceeaşi contradicţie între miile de oameni care au început prin a-şi schimba poza de profil şi au terminat prin a ieşi în stradă strigând că ne ucide corupţia (ceea ce este foarte adevărat, în definitiv) şi vocile timide care se mai aud/citesc acum susţinând cauza. Nu, nu mă refer la acest gen de uitare, pentru ca viaţa merge mai departe, iar cei care nu au fost direct implicaţi şi pentru care viaţa nu s-a oprit atunci şi-au făcut datoria, din punctul meu de vedere, aşa cum au putut, au ştiut şi au crezut ei: au dat voce unor frustrări acumulate deja de multă vreme.
 
Mult mai gravă şi, totodată, de neînţeles mi se pare uitarea de care par să dea dovadă cu prisosinţă cei chemaţi să schimbe ceva. Gărzile noastre de corp, ale poporului, pe care Strada le-a chemat în apărare, ca să nu mai stăm şi să privim cum corupţia ne ucide, urmărind fenomenul cu ruga fierbinte să nu fim noi următorii. Mi se pare de neînţeles, de necrezut şi de-a dreptul sfidător.
 
Strada a cerut tehnocraţi care să facă dreptate sistemului de sănătate şi de învăţământ (pentru a numi doar câteva), care agonizau aproape de colaps, dreptate care s-ar fi văzut în primul rând în stabilirea bugetelor. Or, ce s-a văzut atunci din partea celor care ar fi trebuit să fie bodyguard-ul Străzii? Praf în ochi pentru Sănătate şi Învăţământ, bugete sporite pentru Servicii, Apărare şi Preşedinţie. Nu neg, o fi fost şi aici nevoie. Însă, când te-ai tăiat la mână şi îţi sângerează astfel o parte a corpului, iar în acelaşi timp parcă ai mânca totuşi şi un tort, logic e mai întâi să opreşti sângerarea, iar abia apoi să te înfrupţi după bunul plac, nu? Ei, se pare că nu şi pentru cei din guvernare, care poate că nu au înţeles că Sănătatea chiar ne sângerează, în timp ce băieţii de la Servicii mănâncă tort liniştiţi. Dincolo de asta, realitatea e mult mai tristă.
 
Nu numai că nu s-a schimbat nimic în bine, ci lucrurile par să se schimbe în rău! Gândacii sunt la ei acasă prin spitale, în sălile de chirurgie ale unităţilor sanitare de prin ţară plouă cu găleata, doctorii operează în pic-pic-ul ploii în găleţile umplute până la refuz, iar de medicii care primesc în primul rând respect în străinătate şi apoi salarii mai mari nici nu mai are sens să vorbim.
 
Nimic nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba. Ştiţi vorba aia, la vremuri noi, tot noi. Strada a strigat degeaba, corupţia va continua să ucidă, întocmai ca un criminal în serie protejat de oricine vine la putere.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Strolz Drilling SRL a obținut autorizația de construire pentru continuarea blocului de pe strada Eugen Lovinescu

16 May 2024 465

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 536

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 1022

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 692

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 674

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 942

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 594

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 533

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 464

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1181

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 766

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 417

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 740

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 702

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 786