Editorial Laura Codruţa Kovesi (nu) pleacă din fruntea DNA?



Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a acordat un interviu jurnaliştilor de la România Liberă, în care a vorbit despre priorităţile mandatului său. În interviu, Raluca Prună a făcut referire şi la mandatul procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care expiră în 2016.
 
„Ar fi neserios din partea mea să mă lansez în speculaţii cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus că legea dă posibilitatea reînvestirii unei persoane, însă iarăşi cred că societatea românească este, la acest moment, destul de antagonică şi cred că o procedură - vorbesc ca principiu - de reînvestire a unei persoane care a făcut dovada unei bune administrări, dovadă de integritate şi de profesionalism ar expune acea persoană criticii unei părţi din societate“, a spus Raluca Prună, ministrul Justiţiei, pentru România Liberă.
 
Să fie acesta primul semnal că Laura Codruţa Kovesi nu va mai conduce Direcţia Naţională Anticorupţie? Şi-a terminat Kovesi treaba la DNA? Poate că da, poate că nu, rămâne de văzut. Personal, nu cred că se impune plecarea Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA. De ce? Conform unui sondaj de ultim moment, Direcţia Naţională Anticorupţie are un capital de încredere de 61,2% (faţă de 60% în septembrie). Şi asta pentru că investigaţiile desfăşurate de DNA au expus scheme, practici şi mecanisme de drenare a resurselor statului în beneficiul unei categorii restrânse de privilegiaţi şi în detrimentul majorităţii populaţiei.
 
Conform propriilor statistici, DNA a obţinut rezultate semnificative în circumstanţe dificile în ultimii zece ani: „peste 8.000 de persoane trimise în judecată şi aproape 5.000 condamnate definitiv, fără a menţiona procesele care încă se află în desfăşurare sau dosarele nou constituite“.
 
Printre cei pedepsiţi pentru fapte de corupţie figurează numeroşi demnitari de rang înalt, ceea ce arată, conform reprezentanţilor DNA, că principiul „nimeni nu este mai presus de lege“ devine realitate în România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 959

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 798

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2434

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 986

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1673

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4537

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2195

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1759

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2611

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman salută decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind-o pe Laura Codruța Kovesi

06 May 2020 2197

Laura Codruța Kovesi, discurs în Parlamentul European „Ne vom confrunta cu oameni puternici şi periculoşi”

03 Dec 2019 2411

CSM propune eliberarea din funcţie a Laurei Codruța Kovesi, de la DIICOT Sibiu

31 Oct 2019 2051

Laura Codruţa Kövesi a fost validată în funcţia de procuror-şef european de Parlamentul European

16 Oct 2019 2385

Laura Codruţa Kövesi, în urma acordului dintre Parlamentul European și Consiliul UE, va deveni procuror-șef european

24 Sep 2019 2123

„Pentru mine este o continuare a activității de la DNA” Kovesi cere procurorilor și judecătorilor „să continue ce s-a început”

20 Sep 2019 1854