Editorial Vai şi-amar de „marii scriitori“ din puşcării!

Persoanele private de libertate au primit, ieri, cea mai proastă veste după cea de condamnare. La cererea ministrului Justiţiei, Raluca Prună, care a propus o ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea dispoziţiei din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice în timpul detenţiei beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei, pentru fiecare carte, Guvernul a decis să suspende până la 1 septembrie aplicarea prevederii legale în legătură cu acest punct din lege.
 
După primirea unei condamnări, pe mulţi oameni publici îi „pălea“, brusc, inspiraţia. Mulţi dintre aceştia nu scriseseră poate într-o viaţă nicio lucrare literară de mici dimensiuni, însă, după gratii, cred că au un izvor de inspiraţie din care beau apă, pentru că altfel nu se explică cum aproape 200 de oameni privaţi de libertate au publicat în ultimii trei ani peste 400 de lucrări ştiinţifice. Printre ei îi amintesc pe „marii scriitori“ Dan Voiculescu, cel care, în doar un an şi câteva luni, a scris zece cărţi, Adrian Năstase, Gică (Gheorghe) Popescu (patru cărţi), Meme (Mihai) Stoica (patru cărţi), Gigi (George) Becali (cinci cărţi), Victor şi Ioan Becali, Cristian Borcea şi aşa mai departe.
 
Şi aşa parcă îi văd pe cei care îşi etalau talentul de mari scriitori din penitenciare cum brusc lasă condeiul jos şi oftează profund. Ce rost mai are acum să scrie cărţi, când oricum nu mai sunt răsplătiţi pentru asta, deci dacă nu sunt stimulaţi, nu o să mai încarce librăriile, respectiv bibliotecile cu operele lor ştiinţifice.
 
Dar ieri a mai avut loc un eveniment important. Aşa cum a precizat şi Gabriel Oprea, a fost „o zi specială“, în care senatorului i s-a ridicat imunitatea, astfel el putând fi acum urmărit penal în dosarul coloanelor oficiale. În cazul în care i se va stabili vinovăţia în acest dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu, Oprea ar putea să poposească şi el după gratii. Mi-l şi imaginez ce carte ar fi scris acesta odată atins de inspiraţia din puşcărie. Cred că ar fi fost vorba despre cât de bine se simţea atunci când lăsa în urma sa miile de oameni în ambuteiajele infernale de pe marile artere ale Bucureştiului, plimbându-se nestingherit cu viteză, însoţit de coloanele oficiale ca să meargă la frizer.
 
În toată această problemă a recompensării deţinuţilor-scriitori mai este vorba şi de discriminare. Cum ar fi să vedem acum restul puşcăriaşilor revoltându-se că ei au alte talente decât cele ale scrisului şi că doresc să fie şi ei recompensaţi pentru operele lor de artă? Încă puţin şi se organizau concursuri de genul „Deţinuţii au talent“, şi să vezi acolo dificultate la departajare!