Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

Sindicaliștii din cadrul Penitenciarului Poarta Albă continuă acțiunile de protest. Astăzi, 10 aprilie 2024 are loc un nou protest în fața Penitenciarului Poarta Albă. 

„S-a ajuns în această situație pentru că suntem mințiți în continuare de către guvernanți, de către ministru, de toată lumea. Mi se promite mereu că se fac demersuri pentru a intra într-o normalitate în sensul aplicării Legii salarizării, nimic altceva nu cerem alte lucruri decât să se aplice legea salarizării să se deblocheze odată posturile libere din sistem. Numai la nivelul Penitenciarului Poarta Albă avem peste 100 de funcții libere neocupate de către oameni. Practic angajații care sunt suplinesc și lipsa celor care nu lucrează în sistem! Da, avem nevoie de oameni în sistem.

Sistemul nu mai este atractiv așa cum era în urmă cu 10 - 15 ani, practic sunt concursuri la care nu se înscrie nimeni sau sunt concursuri unde sunt scoase 10 funcții se ocupă 4 din ele, tocmai pentru că nu mai este atractiv, nu mai vine lumea în acest sistem cu multe probleme. Lucrăm foarte mult, ore suplimentare adunate la nivelul sistemului sunt 1.000.000 de ore anual tocmai din lipsa de personal în moment de față nu se plătesc întrucât probabil doamna ministru a uitat de noi nu a emis ordinul pentru anul în curs iar condițiile de muncă condițiile de muncă sunt ca și cele ale deținutilor.

Așa cum deținutii merg către CEDO și-și câștigă drepturi și tot felul de sume pentru neacordarea drepturilor prevăzute de legi pentru condițiile în care stau. Angajații stau 20, 30 de ani în sistem lucrând în aceleași condiții și sunt constant ignorați. Acesta este un ultim avertisment pentru domnii guvernanți! Vom începe să blocăm activitatea complete și am demonstrat c-o putem face. Ce înseamnă această blocare? Pur și simplu oamenii își vor efectua numai timpul lunar pe care trebuie să-l efectueze după aceea vor fi liberi, vor fi lăsați acasă, iar asta înseamnă că vor fi reduse la minim toate activitățile“ - a precizat George Lazer, lider sindical penitenciar Poarta Albă.



Potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) Guvernul României trebuie să-și plătească datoria față de angajații din penitenciare și aă aplice în totalitate legea salarizării!

 „Dacă legea s-ar aplica și în cazul structurii de apărare salariul de funcție maxim brut al unui agent șef de poliție penitenciară(similar în toată structura de apărare) ar fi trebuit să fie în anul 2022, potrivit tabelului de la Anexa VI din lege, de 4345 lei, iar la acest moment de 5742 lei.

În realitate, salariul de functie maxim al unui agent șef de poliție penitenciară(similar în toată structura de apărare) este de 596 de lei. La ofițeri situația este aceeași...

CEREM:

• Aplicarea în totalitate a Legii 153/2017!
• Deblocarea tuturor posturilor vacante și încadrarea acestora pentru a reduce deficitul de personal și a desfășura în condiții de siguranță misiunile operative;

GUVERNUL ROMÂNIEI este dator structurii de apărare!!! Aplicați-ne Legea salarizării în totalitate!!! Sunteți datori SUTE DE MII de ore suplimentare și ZECI DE MII de zile de concediu de odihnă restante din 2022-2023!



Miercuri 10 aprilie 2024 continuăm mitingurile de protest în Penitenciarul Poarta Alba-Constanța!“ - au anunțat sindicaliștii. 




Citește și: 

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 640

Protest la Penitenciarul Poarta Albă! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Sep 2023 1933

Protest spontan la Penitenciarul Poarta Albă! (FOTO+VIDEO)

30 Aug 2023 1677

Imagini de la Poarta Albă Protest al polițiștilor din penitenciare (FOTO+VIDEO)

31 May 2023 2153

Protest la Penitenciarul Poarta Albă! Ce revendicări au angajaţii (video)

16 Sep 2018 2443

Astăzi, protest la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

26 Sep 2016 3803

Proteste la Penitenciarul Poarta Albă și la spitalul penitenciar (document)

23 Sep 2016 3303

Protest la penitenciarul Poarta Albă! 200 de deţinuţi au refuzat să mănânce

12 Jul 2016 2590

Mai mulţi deţinuţi de la Poarta Albă refuză să mănânce pâine

11 Jul 2016 2653

Sindicaliştii din închisori sunt nemulţumiţi Banderole negre şi un slogan de impact, la Penitenciarul Poarta Albă

12 Aug 2015 1915