Editorial Turistul Român pe Litoral este în veci stăpân

Pe turist îl poţi privi cu un sentiment de încântare, vara, în autobuzele litoralului, pe plajele din staţiuni, pe faleză, prin restaurante sau în cluburi, în toată frumuseţea sa fără seamăn şi validitatea lui mioritică.
 
Este uşor de recunoscut. Este Turist Român pe Litoral (TRL), specie care niciodată nu va dispărea, ci va fi mai diversificată. Un gen de TRL este masculul căruia toţi îi spun „nea“ Costel/Romică/Ghiţă, cel mai probabil un fost şofer de TIR ajuns patron. Are întotdeauna o unghie mai lungă decât celelalte, ghiul pe deget, şlapi şi tricou „cu burtă“. Concediul înseamnă pentru el mici, bere, table sub umbrelă, muzică populară până se rupe ştanga şi un şpriţ bun.
 
Un alt tip de TRL este cel de dădacă (bărbat sau femeie) care nu merge în concediu pentru a se relaxa, ci pentru a-şi educa copilul obligatoriu în faţa unui grup numeros. „Nu băga aia în gură, că te vede tanti şi râde de tine!“, „Nu te duce acolo, că e bau-bau!“ şi tot aşa, de dimineaţă până noaptea, peste tot, până când toată lumea ştie ce îi face copilul, când mănâncă, ce mănâncă, când face căcuţă, când doarme, cum doarme, până ajungi să zici „noi nu o să facem niciodată copii!“.
 
Nu ai cum să nu fi observat soiul acela de TRL care o devansează pe bătrâna contracandidată la scaunul liber din autobuz şi care umezeşte locul cu slipul jilav în care tocmai a părăsit plaja. Se scobeşte deseori în nas, în dinţi sau în ureche, râgâie eliberator porumbul fiert de pe faleză şi e conştient de valoarea sa invidiată de „dushmani“.
 
Mai observăm un fel de TRL, acela ocupat, care nu e în concediu, ci la birou, în bermude. Îşi ia agenda din telefon la rând şi sună colegii de serviciu, viitorii parteneri de afaceri sau rudele îndepărtate de la Chişinău. Trebuie să le spună tuturor unde e, ce face, ce idee i-a venit când înota în mare sau cum vrea el să năruie imperii financiare. La final de zi, oftează ca un om muncitor ce e, care şi-a bătut gura toată ziua.
 
Concedii cât mai frumoase pe litoralul românesc să aveţi, să nu călcaţi cu tălpile goale pe chiştoace în nisip, fiţi foarte atenţi la fotograful cu maimuţa şi nu uitaţi nici în vacanţă să fiţi mândri că sunteţi români!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța Mai multe autobuze circulă pe traseu deviat în Stațiunea Mamaia. Anunțul CT BUS

11 Mar 2024 650

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M a fost deviată la cap linie Mamaia

03 Mar 2024 546

Afaceri Constanța Unicul asociat al societății Turist Mar SRL a decedat. Cine a preluat firma

26 Feb 2024 2158

Maramureș Intervenție complexă a Salvamont pentru a recupera o turistă străină accidentată pe Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi

09 Feb 2024 653

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3967

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Judecătorii amână pronunțarea

18 Jan 2024 729

Jandarmeria Caraș-Severin A rămas împotmolit în zăpadă după ce a vrut să traverseze pârtia cu mașina, pentru a-și lăsa bagajul direct la hotel

07 Jan 2024 750

Un turist a murit după ce a căzut de pe munte, în Bucegi

10 Dec 2023 1027

Judecătorii din Neamț au anulat definitiv o amendă dată de Poliția Locală Constanța, pentru parcare!

19 Nov 2023 1182

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 943

Imobiliare Noc Constant SRL poate ridica un hotel cu alimentație publică în Mamaia

17 Oct 2023 857

CTBus Constanța De la 1 octombrie se suspendă liniile 100M, N100M

29 Sep 2023 1474

Accident naval în Delta Dunării Turistul german dispărut în Deltă, a fost găsit

20 Sep 2023 1486

Accident naval în zona localității Mila 23 Tulcea Căutările turistului german dispărut în Deltă, reluate în această dimineață

18 Sep 2023 1154

Știri Constanța IPJ Constanța dezvăluie detalii despre moartea bebelușului de la Eforie (VIDEO)

17 Sep 2023 15892