Eveniment

Afaceristul Dimu Polifroni, în recurs cu Poliţia Rutieră

polifroni_dimu.jpgDimu Polifroni, unul dintre indivizii bănuiţi că ar fi implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC „Conpet" SA, a dat în judecată Poliţia Rutieră Constanţa. Acest ultim dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, pe data de 29 iunie, cu numărul unic 27945/212/2009, şi are ca obiect „anulare proces verbal de contravenţie seria CC nr. 3768957", stadiul procesual fiind „recurs".

Datele oficiale mai arată că Dimu Polifroni are calitatea de recurent, asta în timp ce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere este intimat. Primul termen a fost fixat de judecători pentru data de 19.10.2011. Dimu Polifroni nu se află pentru prima dată în faţa oamenilor legii. Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa informează că Dimu Polifroni alături de Marius Safir, Tudor Staicu şi Nicuşor Lupuşoru ar fi implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC „Conpet" SA, conductă ce traversează Ferma nr. 3 Mamaia Sat, locaţie unde se află punctul de lucru declarat al SC „PDM Star Exim" SRL Constanţa. Anchetatorii mai arată că societatea de mai sus era administrată de Polifroni. polifroni_dimu_2.jpg„Din cercetările ce s-au efectuat, a rezultat că din incinta Fermei nr. 3, se sustrage combustibil, care, ulterior, este transportat cu autocamionul marca MAN, cu nr. de înmatriculare CT 08 RVT - proprietar fiind Marius Safir, la rezervoarele aflate în incinta fostei SC „Munca Ovidiu" SA. Produsul petrolier sustras din incinta fermei şi depozitat în rezervoarele de la SC „Munca Ovidiu" SA, era livrat către diferiţi cumpărători a căror intermediere era realizată de către inculpatul Nicuşor Lupuşoru, zis Nicu", potrivit anchetatorilor. În dimineaţa zilei de 21.06.2010, lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Constanţa i-au surprins în flagrant, pe inculpaţii Polifroni Dimu, Staicu Tudor şi Safir Marius, în timp ce încărcau, dintr-un rezervor, o cisternă cu produs petrolier, în cadrul unui depozit care funcţionează fără documente legale, în incinta fostei fabrici „Munca Ovidiu". Procurorii au mai făcut o descoperire la Ferma nr. 3 Mamaia, respectiv o cultură de plante ce prezentau suspiciuni a fi cannabis, fapt pentru care au sesizat BCCO Constanţa, organ competent să procedeze la efectuarea cercetărilor cu privire la acest aspect.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 40 de ani de închisoare în dosarul canabisului din Mamaia Sat! Sentinţa este definitivă

14 Nov 2016 3827

Constănţeanul Dimu Polifroni a luat cu executare!

04 Nov 2016 1348

Trimis în judecată de DNA Dimu Polifroni rămâne în arest. Afaceristul mai este condamnat într-un dosar!

07 Sep 2016 1358

Dimu Polifroni află astăzi dacă iese din arestul preventiv (rechizitoriu)

05 Sep 2016 730

Trimis în judecată de DNA Dimu Polifroni a fost condamnat la 5,6 ani de închisoare (minută)

19 May 2016 1270

UPDATE 1. Exclusiv Dimu Polifroni, condamnat de Tribunalul Constanţa

18 May 2016 1739

Tribunalul Constanţa decide azi libertatea lui Dimu Polifroni

16 May 2016 872

Dimu Polifroni a recunoscut fapta de care este acuzat (rechizitoriu)

11 May 2016 855

Începe judecata faţă de constănţeanul Dimu Polifroni

07 May 2016 646

Trimis în judecată de DNA Constănţeanul Dimu Polifroni rămâne în arest preventiv

13 Apr 2016 728

Date din rechizitoriul procurorilor DNA Cum ar fi acţionat Dimu Polifroni (document)

09 Apr 2016 1399

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA, rămâne în arest preventiv

08 Apr 2016 867

Revista presei locale

02 Apr 2016 1766

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA Ar fi pretins bani susţinând că are influenţă asupra unor procurori

02 Apr 2016 933

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA

01 Apr 2016 869

Ce au spus procurorii Anticorupţie atunci când au cerut arestarea constănţeanului Dimu Polifroni (referat propunere arestare)

30 Mar 2016 1661

Anticorupţii „lovesc“ din nou la Constanţa. Dimu Polifroni, dus la arestare (documente)

22 Mar 2016 2716

Constănţeanul Dimu Polifroni, reţinut de procurorii DNA. Iată acuzaţiile

21 Mar 2016 1586

Marius Safir, arestat la domiciliu

23 Jan 2015 1402

Dosarul cannabisului din Mamaia Sat, amânat pentru anul viitor

18 Dec 2013 1602

Dimu Polifroni, Stelian Polifroni şi Marius Safir, printre inculpaţi Şapte persoane, trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanţa

30 Nov 2013 4172

Arestat la cererea procurorilor DIICOT Constanţa pentru 29 de zile

10 Jun 2013 2085

Cine a vrut să-i „facă" pe judecători? Presupusa caracatiţă a influenţei - de la Constanţa, direct în Parlament

21 Feb 2013 2379

Legături puternice la ConstanţaDirector în cadrul Parlamentului României, trimis în judecată de DNA

21 Feb 2013 2306

Poliţistul cu „pile" la Tribunal şi la Curtea de Apel Tumultoasa istorie penală a celor urmăriţi de procurorii DNA

29 Jan 2013 3017

Cu recurs la Curtea SupremăDoi afacerişti din Constanţa şi un poliţist din Prahova, arestaţi pentru 29 de zile

29 Jan 2013 1345

UPDATE Cinci persoane cercetate de DNA Un dosar cu greutate

29 Jan 2013 1565

Afaceristul Dimu, liber ca pasărea

31 Oct 2011 1161

Replica Contrabandistul Dimu Polifroni, in exclusivitate pentru Replica - „Nu sunt vinovat, am picat la mijloc, ca musca in caldare"

02 Sep 2010 838

Sustinut de Dimu PolifroniTalibanii haiducului Hristu Cati (video)

03 Aug 2010 3930

Polifroni si ai lui, pusi in libertate

23 Jul 2010 1878

Replica Instalatia folosita pentru plantatia de cannabis din Navodari a fost adusa bucata cu bucata din Olanda

16 Jul 2010 794

Judecatorii i-au respins recursul lui Polifroni

26 Jun 2010 2192

Replica Cu doi batrani bagati la inaintare - Dimu Polifroni isi facuse rafinarie pentru procesarea titeiului pe care il fura

24 Jun 2010 891

Nicolae Matei a explicat despre ferma de canabis

24 Jun 2010 1893

Dimu Polifroni, arestat pentru o luna

23 Jun 2010 1254

Observator de Constanta Afaceri in stil mare

23 Jun 2010 734

Fabrica de bani, cu canabis si petrol, in ferma lui Polifroni (video)

23 Jun 2010 4120

Propunere arestare preventiva polifroni Dimu, Staicu tudor, Safir marius si Lupusoru Nicusor

22 Jun 2010 2910

Judecatorii dau liber la furat de combustibil

16 May 2005 1406