Banda „Accidentul“, noi file din dosar

Poliţiştii au continuat activitatea infracţională a suspecţilor, ca urmare a prinderii în flagrant, la data de 5 martie, şi a arestării lui Robert Constantin Avram, de 29 de ani, a lui Valentin Ungureanu, de 26 de ani, a lui Laurenţiu Păun, de 33 de ani, a Mariei Dumitru, de 66 de ani, şi a Elenei Cătălina Ştefan, de 29 de ani, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „Accidentul“.
 
Astfel, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa şi procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus, marţi, extinderea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţi, pentru săvârşirea, pe lângă cele şase fapte stabilite iniţial, a altor 17 infracţiuni de înşelăciune, comise în perioada 11.01.2015 - 4.03.2015, toate pe raza municipiului Constanţa.
 
Prejudiciul total creat prin comiterea celor 23 de fapte se ridică la aproximativ 370.000 de lei.
 
În prezent, inculpatul Robert Constantin Avram este cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea a 15 infracţiuni de înşelăciune, sub forma autoratului, Valentin Ungureanu este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune, sub forma autoratului, Marilena Labă, însărcinată, este cercetată sub control judiciar, pentru comiterea a cinci infracţiuni de înşelăciune, sub forma autoratului, iar Elena Cătălina Ştefan este cercetată în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea a 23 de infracţiuni de înşelăciune, sub forma complicităţii.
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.
 
Amintim că o bandă de escroci, extrem de bine organizată, a fost anihilată de poliţişti, la Constanţa. După mai multe filaje şi strângere de date şi de informaţii, poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa, sub coordonarea procurorului de caz, au organizat, la începutul lunii martie, un flagrant în zona Rovere, pe bulevardul Tomis din Constanţa. Aşa au fost prinşi indivizii care au stors de bani, în ultimele luni, mai mulţi pensionari din Constanţa.
 
Interesant este faptul că una dintre persoanele care efectuau apelurile telefonice prin care erau păcălite victimele este încarcerată în Penitenciarul Galaţi.
 
Anchetatorii i-au surprins atunci în flagrant pe Robert Constantin Avram, de 29 de ani, din Feteşti, fără ocupaţie, pe Ion Sîmpetru, de 43 de ani, din Brăila, fără ocupaţie, pe Alin-Adrian Luca, de 28 de ani, din Brăila, fără ocupaţie, pe Laurenţiu Păun, de 33 de ani, din Brăila, fără ocupaţie, cu antecedente penale, având asupra lor 37.500 de lei şi 500 de dolari, stabilindu-se că banii provin din comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „Accidentul“ asupra persoanei vătămate G.M., din Constanţa, faptă comisă în ziua de 5 martie, la ora 13.30.
 

Fiind extinse cercetările, au mai fost depistaţi şi Valentin Ungureanu de 25 de ani, din Medgidia, fără ocupaţie, Elena Cătălina Ştefan, de 30 de ani, din Brăila, fără ocupaţie, Marilena Labă, de 37 de ani, din satul Piatra, comuna Mihail Kogălniceanu, fără ocupaţie, iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare în apartamentul în care Robert Constantin Avram, Elena Cătălina Ştefan şi Valentin Ungureanu locuiau fără forme legale s-au găsit 28.000 de lei şi 1.550 de euro, precum şi aparatură electronică şi electrocasnică. Se pare că acestea provin din sumele de bani cu care au fost înşelate cinci părţi vătămate, fapte comise în perioada 2 - 5 martie a acestui an.
 
Tot pe 5 martie, s-a efectuat o percheziţie şi în Brăila, la domiciliul lui Dumitru Maria, de 66 de ani, ocazie cu care s-au găsit 63.000 de euro, 4.000 de dolari şi 15.000 de lei, precum şi circa 400 de grame de bijuterii din aur, despre care s-a stabilit că provin tot din comiterea unor astfel de infracţiuni, de către Dănuţ Dumitru, de 37 de ani, aflat în Penitenciarul Galaţi.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3957

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2368

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1961

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1824

Cum putem evita să devenim victime ale metodei “Accidentul”. Ce trebuie să știe constănțenii

23 Aug 2022 1210

Activități de informare în Constanța Atenție la înșelăciunile prin metoda „accidentul - varianta Covid 19”!

16 Feb 2022 1212

Atenție la înșelăciunile prin metoda „Accidentul“. Ce sfaturi au primit vârstnicii din Constanța de la polițiști și jandarmi

11 Nov 2021 1278

Cinci ani cu executare pentru un fost comisar al Penitenciarului Tulcea. Apelul, în octombrie

17 Aug 2021 3086

„Accidentul“, „vacanța de vis“ și alte metode de a înșela oamenii. Cum evităm capcanele

25 Jun 2021 1590

O nouă acțiune a polițiștilor din Constanța, pe linia prevenirii înșelăciunii prin ,,Metoda Accidentul”

12 May 2021 1673

Închisoare cu executare pentru un „asistent medical“ din Constanța. A încercat să păcălească familia unui fost polițist. Interceptări

05 Feb 2021 3675

Acțune a IPJ Constanța, pe linia prevenirii înșelăciunii prin metoda Accidentul

07 Oct 2020 1560

Polițiștii din Constanța, acțiune pentru prevenirea înșelăciunilor de tip Accidentul

06 Oct 2020 1452

Oficial, de la IPJ Constanța, despre operațiunea „Accidentul-Varianta Covid19“

02 Sep 2020 1756

Peste 20 de ani de închisoare și daune zeci de mii de lei Grup infracțional specializat în metoda „Accidentul“, destructurat. Sforile se trăgeau din Penitenciarul Poarta Albă

13 May 2020 2931